x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator DEVA. Femeie violată, bătută și tâlhărită de trei minori

DEVA. Femeie violată, bătută și tâlhărită de trei minori

11 Aug 2015   •   16:12
DEVA. Femeie violată, bătută și tâlhărită de trei minori
Sursa foto: FOTO: sighet247.ro

O femeie în vârstă de 40 de ani, din municipiul Deva, fără ocupație, cunoscută ca persoană fără adăpost, a fost violată, bătută și tâlhărită de trei minori, în noaptea de 8 spre 9 august.

Poliţia Municipiului Deva a fost sesizată, duminică, 9 august, de către personalul medical al Spitalului Judeţean Hunedoara-Deva, cu privire la faptul că în jurul orei 09:30, la Secția U.P.U. a fost adusă o persoană de sex feminin, în stare de inconștiență, care a fost victima unei agresiuni, potrivit voceatransilvaniei.ro.

Din primele cercetări, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale Deva și cei ai Serviciul de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Hunedoara au stabilit că agresiunea a avut loc în jurul orei 04:00, în Piaţa Victoriei din municipiul Deva, într-o zonă neiluminată din apropierea clădirii Institutului de Proiectare Hunedoara.

Autorii sunt trei minori, doi în vârstă de 15 ani din municipiul Deva și un minor în vârstă de 14 ani, din comuna Maieru, judeţul Bistrița Năsăud, care locuieşte fără forme legale în Deva, toți neșcolarizați.

Cei trei au urmărit victima cu intenția de a o tâlhări, au agresat-o și au deposedat-o de bani și de o parte din obiectele pe care le avea asupra ei, iar unul dintre minori, în vârstă de 15 ani, a întreținut raporturi sexuale cu victima, după care au abandonat-o, aceasta rămânând în stare de inconștiență.

În urma unor percheziții domiciliare efectuate luni, 10 august, de poliţişti la locuințele minorilor, au fost recuperate o parte din bunurile sustrase de la persoana vătămată, iar minorii au fost conduşi la sediul Poliţiei, pentru audieri, urmând a fi supuşi unei expertize psihiatrice pentru stabilirea discernământului.

În cauză, poliţiştii efectuează cercetări faţă de unul dintre suspecţi pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și tâlhărie calificată, iar faţă de ceilalţi doi pentru tâlhărie calificată și complicitate la viol.


×
Subiecte în articol: deva viol talharie