Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Astăzi comemorăm 40 de ani de la tristul eveniment al trecerii în neființă a celui mai mare inventator român: Henri Coandă.
Tristă este și comemorarea. Impresia este că evenimentul este rememorat, pomenit măcar, în spațiul public, acolo unde are impact, de noi, cei de la Jurnalul Național și poate de câțiva colegi din presă.
Academia Română comemorează, prin sesiuni omagiale, diverse personalități ale neamului, doar la centenare sau semicentenare. Evenimente precum împlinirea a 65 de ani de la moartea lui Emil Racoviță sau 40 de ani de la moartea lui Henri Coandă sunt complet ignorate, după cum am arătat recent: nici măcar o mențiune pe site-ul Academiei, despre acest evenimente. Racoviță și Coandă au fost academicieni, primul – chiar președinte al instituției.
Henri Coandă a dat numele celui mai mare aeroport din România – fostul Otopeni. Aveți impresia că cineva din conducerea aeroportului s-a îngrijit ca măcar pe site-ul companiei, dacă nu în incinta aeroportului, să se marcheze în vreun fel evenimentul de azi?
Iar ce se întâmplă azi, este emblematic pentru modul în care statul român s-a îngrijit de ceea ce am putea numi „Testamentul Coandă pentru România”, de ceea ce savantul și familia sa ne-au lăsat moștenire.
În orice țară civilizată din lumea asta, memoria unui savant al națiunii, de renume internațional, precum Henri Coandă, ar fi fost cinstită printr-o casă memorială și un muzeu, unde ar fi fost omagiat, cum se cuvine, cu prilejuri ca acesta de azi. Dincolo de faptul că „așa se cuvine”, de beneficiile în plan cultural, istoric, educațional, care nu pot fi exact cuantificabile, e vorba de investiții profitabile, inclusiv concret, economic, prin încurajarea turismului.
În România, acest fapt nu a fost posibil, chiar dacă familia Coandă s-a îngrijit ca, prin donații substanțiale, să asigure fundamentul necesar înființării unei case memoriale și a unui muzeu.
Surorile lui Henri Coandă au donat statului român casa în care s-au născut și au copilărit alături de fratele lor – un imobil impozant, de pe Bulevardul Lascăr Catargiu din București - , cu scopul precis ca în acesta să se amenejeze un muzeu dedicat fratelui și tatălui lor - generalul Constantin Coandă, fost prim-ministru al României, în anul 1918. Mai mult, tot patrimoniul științific Henri Coandă a fost donat statului român, fie direct lăsat moștenire de savant, fie de sora sa din Franța.
După moartea savantului și până în 1977, Muzeul Coandă a fost amenajat și a ființat ca atare în Casa Coandă. Ulterior, Muzeul a fost desființat, iar imobilul a făcut obiectul unor malversațiuni imobiliare, care au culminat, în octombrie 2009, cu „privatizarea” unei părți din el (etajul): vânzarea, cu fals în acte, de către un samsar imobiliar, care acționa în numele Academiei Române!
Doar lupta de ani de zile a Asociației Henri Coandă și campania mediatică de luni de zile a Jurnalului Național au făcut ca parterul imobilului să nu urmeze aceeași soartă. La începutul lunii iulie, Guvernul României a emis o Hotărâre prin care parterul imobilului „Casa Coandă” a fost trecut de la RAAPPS, la Ministerul Culturii, cu scopul reînființării Muzeului Coandă.
Pe de altă parte, Curtea de Conturi a efectuat un control la Academia Română și a confirmat ilegatitatea tranzacției prin care etajul imobilului a ajuns în proprietate privată, iar în urma controlului, conducerea Academiei a demarat formalitățile pentru anularea tranzacției. Au trecut luni de zile de atunci, dar, contractul este, încă, valid.
Totuși, chiar dacă noii proprietari vor refuza anularea contractului de vânzare-cumpărare, nu vor face decât să tergiverseze inevitabilul, cu rea credință. Contractul este, acum, atât obiectul unui dosar penal, cât și al unui dosar civil.
Dosarul penal este deschis de Parchetul Judecătoriei Sectorului 1, care s-a sesizat în urma articolelor publicate de Jurnalul Național și ne-a comunicat, recent, demararea procedurilor judiciare.
Dosarul civil are termen de judecată chiar pe 5 decembrie, la Judecătoria Sectorului 1, București. În acest din urmă dosar, constatarea nulității absolute a contractului este solicitată de Direcția pentru cultură și Patrimoniu Național a Municipiului București. Casa Coandă este monumet istoric, dar în contractul de vânzare s-a precizat că nu este. Fără acest fals, înstrăinarea nu ar fi fost posibilă.
Dincolo de aceste formalități și proceduri juridice și judiciare, a căror rapiditate nu ține de voința guvernanților, există o stare de platitudine a decidenților, în privința patrimoniului Coandă – toate acele prețioase „obiecte” cu care urmează să se populeze Muzeul Coandă. Este unul dintre motivele pentru care regret, personal, samavolnicia în urma căreia Mircea Diaconu nu mai este ministrul Culturii. În ritmul în care se desfășoară actualmente lucrurile, este posibil să celebrăm înființarea Muzeului Coandă peste vreo zece ani, adică abia la omagierea semicentenarului morții sale.
Citește și:
