x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden After party - Pussycat Dolls, la Bamboo

After party - Pussycat Dolls, la Bamboo

de Catalina Iancu    |    25 Iun 2007   •   00:00
After party - Pussycat Dolls, la Bamboo

După concertul susţinut la Bucureşti, Pussycat Dolls au vrut să cunoască viaţa de noapte a Capitalei. Aşa că au fost prezente la megapetrecerea de la Bamboo.



După concertul susţinut la Bucureşti, Pussycat Dolls (foto) au vrut să cunoască viaţa de noapte a Capitalei. Aşa că au fost prezente la megapetrecerea de la Bamboo. Deşi organizatorii erau pregătiţi să facă faţă celor mai extravagante cerinţe ale starurilor, cele şase căntăreţe i-au uimit, neavănd deloc pretenţii exagerate. "Pisicuţele" au ajuns la club in jurul orei 1:45 şi, pentru inceput, au stat cuminţi, savurănd coctailuri exotice. S-au lăsat fotografiate de mulţimea de oameni care erau cu ochii pe ele şi nu s-au arătat deranjate nici măcar de intreruperea de curent care a avut loc la un moment dat. In acest timp, centrul distracţiei s-a mutat afară, pe terasa de pe marginea piscinei. Fetelor le-a plăcut muzica şi au inceput să danseze, spre incăntarea celor prezenţi. Singura care a părut ceva mai rezervată a fost Nicole, care timp de două ore a trimis nonstop SMS-uri de pe telefonul mobil. Alături de Pussycat Dolls a venit la petrecere şi Macy Gray. Admira toarea serii a fost fata Danei Săvuică. Julie Săvuică are 13 ani şi se pregăteşte să devină căntăreaţă. Venită la Bamboo impreună cu mama sa, Julie a fost singura persoană care a obţinut un autograf de la Pussycat Dolls. Ba chiar mai mult, s-a şi conversat cu frumoasa Nicole, atunci cănd aceasta a făcut o pauză de SMS-uri. Astfel, micuţa Săvuică a aflat că Nicole e pe jumătate rusoaică şi pe jumătate libaneză.
"Păpuşelele" au părăsit clubul Bamboo in jurul orei 3:45 dimineaţa (peste doar căteva ore trebuiau să fie la aeroport), dar au promis că vor reveni in Romănia cu prima ocazie.

×
Subiecte în articol: antimonden pussycat dolls