x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Studiu. De ce nu putem bea apă când nu ne este sete

Studiu. De ce nu putem bea apă când nu ne este sete

27 Oct 2016   •   21:50
Studiu. De ce nu putem bea apă când nu ne este sete
Sursa foto: nandyphotos/Getty Images/iStockphoto

La radio, la TV sau pe site-urile de nutriție, găsim zilnic recomandarea de a bea cel puțin doi litri de lichide pe zi. Având în vedere că organismul uman este în proporție de 60% apă, este destul de evident de ce consumul de apă are un rol atât de important pentru buna lui funcționare. Totuși, oricât am încerca, unii dintre noi nu reușim niciodată să bem cei doi litri de apă, cu excepția zilelor foarte călduroase de vară sau după ședințe prelungite de sport. Pur și simplu, simțim că... nu intră. Un grup de cercetători australieni de la Biomedicine Discovery Institute din cadrul Monash University au descoperit că atunci când bem apă fără să ne fie sete, practic creierul forțează organismul să înghită.

Pentru acest experiment, cercetătorii au folosit voluntari pe care i-au monitorizat cu ajutorul unor dispozitive de MRI (Imagstică prin Rezonanță Magnetică). Aceștia au fost rugați să bea apă după un antrenament sportiv intensiv și  la câteva ore după aceea.  Participanții au declarat că le-a fost de trei ori mai greu să bea apă în cea de-a doua sesiune, decât atunci când terminaseră antrenamentul și că au făcut eforturi să înghită toată cantitatea de apă. În plus, analiza activității lor cerebrale a arătat că, în timp ce beau apă a doua oară, atunci când nu mai erau însetați, o anumită parte a creierului avea activitate intensă, încercând să elimine rezistența organismului și să permită înghițirea apei.

Cercetătorii au atras atenția că un consum de apă excesiv poate duce chiar la probleme grave, cum este hiponatremia, scăderea nivelului de sodiu din organism. Rezultatele studiului lor, spun ei, indică mai degrabă faptul că ar trebui să bem apă atunci când simțim senzația de sete, decât după o anumită schemă recomandată. Totuși, recunosc cercetătorii, există încă oameni care consumă prea puține lichide, în special bătrânii, iar acest lucru poate fi la fel de dăunător.

Hiponatremie poate cauza atât neplăceri digestive, ca grețuri sau vărsături, dar și neurologice – confuzie, comă

 

×