Ponta, după datele prezentate de INS: "E ca şi când mergeam cu maşina cu 130 km/oră, iar acum mergem cu 100 km/oră"
Premierul rus Dmitri Medvedev, pe Twitter: "Îmi dau demisia! Mi-e ruşine pentru acţiunile guvernării. Îmi cer iertare"
Lacrimi, emoții, accidentări și multă adrenalină, în editia de vineri, 15 august, de la 20.30 a emisiunii “Splash! Vedete la apă”, de la Antena 1
Economiile Germaniei şi Franţei au stagnat, Italia a revenit în recesiune. Analiştii, despre economia statelor din zona euro
Ţi se face PIELEA DE GĂINĂ! Imagini MISTERIOASE, surprinse de un utilizator al GOOGLE MOON pe suprafaţa Lunii (VIDEO)
Diego Maradona, spitalizat la Buenos Aires. Mesajul postat pe Twitter de fiica fostului mare fotbalist argentinian
Papa Francisc, vizită istorică la Seul. Suveranul Pontif susţine o reconciliere între cele două Corei
VIDEO FABULOS de la întâlnirea Halep - Flipkens. PUNCTUL ZILEI la Cincinatti, reuşit de jucătoarea noastră!
Venezuelenii votează: Alegeri tensionate, pe fondul temerilor legate de fraudă. Dictatorul Maduro, în pole position
Trei zile pline de concerte și activități la Festivalul Strada Armenească în Grădina Botanică din București
Controversă la Universitatea din București, profesorul care sfidează normele vestimentare - libertatea de exprimare și etica în educație: unde tragem linia?Ciprian Demeter
Miron Cristea, primul Patriarh al României - un destin marcat de patriotism și spiritualitateCiprian Demeter