x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Veste, poveste (17). Biletul de adio

0
Autor: Viorel Ilişoi 09 Iun 2014 - 18:17
Veste, poveste (17). Biletul de adio


Prietenul meu a vrut să se sinucidă. Mi-a povestit întâmplarea asta de mai multe ori, în fel şi chip, pentru că despre moarte poţi vorbi oricum şi oricât fără teama că vei greşi. La urmă, ea va şterge totul.

De fiecare dată îmi relata întâmplarea diferit, cu adaosuri, cu reinterpretări şi cu explicaţii noi, după cum i se mai lămurea şi lui câte ceva din gestul fatal pe care a fost cât pe ce să-l facă într-o cumpănă a vieţii lui. Nici acum, după ani de zile de când tot scobeşte în străfundurile tari ale acelui gând necurat, nu a ajuns încă la o formă definitivă a poveştii lui. Cine ar putea spune totul despre moarte? Dar, în linii mari, acum lucrurile s-au cam clarificat. Cel puţin faptele au căpătat un contur definitiv - şi nu neapărat întocmai cum au fost, ci mai degrabă cum a acceptat în cele din urmă prietenul meu să le prezinte; cât despre interpretări, acestea nu se vor fixa niciodată într-o formă anume. Moartea, mi-a zis prietenul meu, nu e o încremenire, ci un şir nesfârşit de schimbări. Când baţi în clopotul ei, de fiecare dată sună altfel.

Totul a început în ziua când l-a părăsit soţia. A plecat dimineaţa la serviciu, bucuroasă, chiar l-a îmbrăţişat, şi nu s-a mai întors nici măcar să-şi ia nişte haine. L-a sunat seara să-i spună că iubeşte pe altcineva, de mult, şi că îl părăseşte. Fără nicio explicaţie. Fata lor, aproape majoră, era în tabără. Nu ştia nimic. Când s-a întors, a ales, tot fără nicio explicaţie, să rămână cu el.

Prietenul meu o iubea pe fugară. În felul lui: adânc şi discret, fără acele revăsări de tandreţe, câteodată ridicole, despre care îndeobşte se crede că arată o mare iubire, dar care de multe ori nu fac decât să acopere lipsa ori puţinătatea ei. A suferit. Tot aşa, în tăcere, sângerând. Nici măcar n-a încercat să o întrebe de ce l-a părăsit. El nu-şi găsea vină sau încă nu venise timpul să şi-o recunoască. Nu şi-au mai vorbit niciodată, nici măcar la divorţ, singura dată când s-au mai întâlnit. Pare neverosimil, dar eu ştiu că aşa este. Ne cunoaştem de mult şi nu ne ascundem nimic.

Și-a crescut singur fata într-o superbă sforţare de a-şi arăta lui în primul rând că este capabil de un lucru atât de dificil, fetei - cât de mult o iubeşte, iar fostei soţii - ce bărbat plin de calităţi a părăsit. Fata a crescut, s-a măritat, şi el a rămas singur-singurel. Acea singurătate fără ieşire, când ajungi să îţi faci din tine însuţi un tovarăş ca să ai pe cineva alături, împreună cu care să răzbaţi de la o zi la alta.

Gândul sinuciderii i-a venit în ziua când a ştiut că ea nu se va mai întoarce. Nu când i-a zis ea, ci când a simţit el asta. Într-un moment anume, înainte de divorţ, la câteva luni după plecarea ei. Dacă nu ar fi fost fata, atunci şi-ar fi tăiat venele - aşa hotărâse că va fi: cu lama, scurt, în cada plină cu apă, beat criţă. Îşi iubea copila, trebuia să aibă grijă de ea, să o susţină până va putea sta pe picioarele ei, şi asta îi dădea un rost, îl ţinea în viaţă. Când a plecat şi fata, la casa ei, momentul final sosise.

În seara aceea, după ce s-a îmbătat, a sunat-o. Din cadă, cu telefonul într-o mână şi cu lama în cealaltă. Voia să îi spună ce are de gând să facă. Însă când i-a auzit vocea s-a întâmplat ceva în mintea lui. I-a urat doar noapte bună şi a închis. Apoi a ieşit din cadă şi a pus lama la locul ei, în dulăpiorul de lângă oglindă. Nu teama de moarte l-a oprit, că nu se mai temea de ea de când nu mai avea nimic de primit de la viaţă, sau aşa credea el, ci altceva. Anume că nu putea să o lase pe fiica lui cu ruşinea unui tată laş, mort în chip penibil la beţie. Trebuia să fie un gest lucid şi bine argumentat. Voia o ieşire demnă din viaţă şi, credea el, asta însemna să arate că altfel nu se putea, că sinuciderea era singura rezolvare. Îi era dator măcar cu atât fiicei lui, poate şi nepotului de câteva luni... A început atunci să scrie un bilet de adio. A scris la calculator, scria şi bea, până când vodca, în două cu lacrimi, l-a trântit cu capul pe masă, într-o inconştienţă prelungă şi izbăvitoare.

Când s-a trezit şi a recitit ce scrisese la beţie, i s-a părut că nu explicat îndeajuns de bine. Fiica lui n-ar fi înţeles pe deplin de ce s-a sinucis. S-a apucat să rescrie şi toată ziua nu s-a mai desprins de birou. Nici a doua zi n-a fost mulţumit. Iar a intrat în text, în ziua următoare iar, şi tot aşa, zi de zi, vreo trei luni de zile a scris întruna, nici n-a mai ieşit din casă. Din moment ce urma să moară, de ce să se mai ducă la serviciu? Redacţia în care îşi mâncase tinereţea mâzgălind mereu aceleaşi ştiri n-avea decât să se ducă dracului cu şefi cu tot. Trăia din nişte bani puşi deoparte pentru fiică-sa; i s-a părut mai important atunci să-i lase o amintire frumoasă şi o viaţă fără frământări - de ce? cum? eu ce-aş fi putut face? -, decât nişte bani.

Biletul de adio se transformase încet-încet într-un text de câteva sute de pagini. Reuşise până la urmă să spună toată povestea de dragoste dintre el şi fosta lui soţie, din adolescenţă până în ziua plecării ei inexplicabile. Oricine ar fi văzut, citindu-i textul, că el nu putea ieşi din povestea aceea tristă decât prin sinucidere. Nimeni nu l-ar mai fi condamnat pentru decizia lui. Scrisese de parcă după moarte avea să mai rămână totuşi pe pământ şi să vadă tot ce se întâmplă, să audă tot ce se spune despre el. S-ar fi spus numai lucruri frumoase. De-acum putea să se sinucidă. Însă iar a mai amânat momentul pentru că nu îi plăcea cum sună povestea. Spunea tot ce trebuia să spună, dar parcă îi mai trebuia ceva. Mai avea nevoie de îndreptări pe ici-pe colo, de puţină culoare în cuvinte, de un tremur, de o sclipire. Trebuia să lase un text frumos. Nu voia să se spună după moartea lui că a fost un ziarist anost, o biată maşinuţă de retuşat ştiri ce veneau gata scrise de la birourile de presă. Și atunci iar a luat textul la puricat. Știa că va muri şi că nu va mai putea îndrepta nimic după aceea, că aşa va rămâne în memoria fiicei lui, poate şi a fostei soţii, iubirea vieţii lui: cum scrisese el acolo. Și nu era loc de nicio scăpare.

Începuse biletul prin noiembrie. Anul următor, prin mai, i s-a părut că nu mai avea nimic de schimbat. Acolo era el, cel adevărat, în povestea aceea, şi aşa urma să rămână în ochii fiicei lui. Venise, aşadar, momentul să se sinucidă. Într-o dimineaţă a printat totul şi a lăsat maldărul de foi pe birou. A ieşit să se plimbe. De fapt, a stat toată ziua pe o bancă, în parc, fără să se gândească la nimic, fără nicio tresărire. Parcă, scriind, scosese totul din el şi rămăsese acolo, în text, iar pe bancă nu mai era decât un înveliş inutil, planificat la distrugere în acea noapte. În parc, viaţa aluneca pe lângă el fără să-l atingă. Acasă totul era pregătit.

Când s-a întors, decis să-şi încheie zilele, a văzut manuscrisul pe masă. A vrut să-l pună undeva mai la vedere. L-a răsfoit puţin din picioare. Apoi s-a aşezat şi a început să citească întâi pe sărite, pe urmă pagină cu pagină. Atunci, recitind pagini pe care aprope că le ştia pe de rost, dar i se păreau ca noi, şi-a dat seama că foile acelea l-au ţinut atâta timp în viaţă şi că nu trebuie să moară pentru că, uite, are un rost pe lumea asta: să scrie.

Povestea e destul de veche. Și prietenul meu trăieşte şi astăzi, scrie, şi fiecare rând scris e o sinucidere amânată. Nu vă întrebaţi cine e, nu-l căutaţi. Pentru că prietenul meu e imaginar, ar putea fi oricine, aş putea să fiu chiar eu, iar povestea asta am trăit-o eu însumi sau doar am am scris-o cândva, nici nu mai sunt sigur de asta şi oricum nici nu mai contează.


_____________________________

Articolele publicate de Viorel Ilişoi în ciclul Veste, poveste:
1,  Lăsați copiii să fugă de-acasă!
2, O fleică de bancher
3, “Luceafărul”, probă atletică
4, Nenea Dumitru, nemuritorul
5. Tata mă așteaptă zilnic în oglindă
6. Cel mai iubit poet din Botoşani
7. Forţa cuvântului scris
8. Moş Vasile şi ruşii
9. Cântă, zeiță, mania ce prinse poporul...
10. O poveste de Paşte
11. Celebrul anonim
12. Moartea lui Costică Vulpoi
13, Reporterul şi prepoziţia
14. Ce votări erau odată!
15. Limbajul politic
16. Să spunem poveşti!


 

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Spitalul Colentina se va redeschide şi pentru pacienţii non-COVID

Spitalul Colentina se va redeschide şi pentru pacienţii non-COVID
Spitalul Clinic Colentina din Capitală se va redeschide şi pentru pacienţii non-COVID. "În urma obţinerii avizului temporar de funcţionare în regim mixt eliberat de către DSPMB, vă informăm că...

Guvernul a reușit să blocheze Fondul Funciar

Guvernul a reușit să blocheze Fondul Funciar
Alianța de la guvernare își mai demonstrează încă o dată stângăcia, prin blocarea procesului legat de Fondul Funciar. Funcția de Secretar General al Prefecturii a fost introdusă în Codul administrativ în...

Ramazan Bayram-ul cu poticneli de ordonanță a Guvernului Cîțu

Ramazan Bayram-ul cu poticneli de ordonanță a Guvernului Cîțu
Galerie Foto Miercuri noaptea a fost bairam în București. Musulmanii au sărbătorit ieșirea din Ramadan. Chiar și Guvernul a dat dispensă: a permis circulația musulmanilor  în afara gospodăriilor. Între două și...

Haos generalizat cu privire la persoanele decedate de Covid-19 în România 

Haos generalizat cu privire la persoanele decedate de Covid-19 în România 
Galerie Foto Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a prezentat, ieri, raportul comisiei care a analizat diferențele raportate în platformele oficiale cu privire la cifrele persoanelor diagnosticate ca fiind infectate cu...

USR-PLUS vrea să transforme stațiunile turistice în bazare

USR-PLUS vrea să transforme stațiunile turistice în bazare
După 20 de ani de la eliminarea tarabelor multicolore și pestilențiale din stațiunile turistice, ministrul Economiei, Claudiu Năsui, răspunde cererilor membrilor de partid și pregătește eliminarea unei...

Furtuna din parchetele militare bate spre un puci

Furtuna din parchetele militare bate spre un puci
Procurorul militar Pîrlog Ciprian calcă pe urmele Cameliei Bogdan, suspendata cu repetiție din magistratură. Intervențiile publice ale procurorului, multe sub egida unui ONG pe care îl patronează în calitate de...

„Morișca” dosarelor. Politica de la București fierbe mai ceva ca pe vremea lui Kovesi

„Morișca” dosarelor. Politica de la București fierbe mai ceva ca pe vremea lui Kovesi
Galerie Foto Tăvălug de mișcări pe zona dosarelor sensibile. Astăzi este așteptat un punct de vedere oficial din partea Parchetului General cu privire la rezultatul renumărării voturilor pentru alegerea primarului Sectorului...

Originile relației dintre Traian Băsescu și Securitatea comunistă

Originile relației dintre Traian Băsescu și Securitatea comunistă
Galerie Foto Deși există deja o sentință a Curții de Apel București care atestă calitatea de colaborator a lui Traian Băsescu cu fosta Securitate, relație materializată prin note informative date de acesta sub numele...

Homofobia, mai mare decât xenofobia, la români

Homofobia, mai mare decât xenofobia, la români
Galerie Foto Cel mai recent studiu sociologic, lansat ieri, de Avangarde și Institutul Elie Wiesel, arată că în ultimii ani xenofobia și antisemitismul au fost înlocuite de homofobie. 46% dintre respondenți au declarat...

Supravegherea frontierei, cu sisteme de detecție livrate de „băieții deștepți”

Supravegherea frontierei, cu sisteme de detecție livrate de „băieții deștepți”
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a contractat, la începutul acestei luni, patru sisteme de supraveghere autonome a zonelor pe care le patrulează. Ele au costat aproape 200.000 de euro și sunt livrate...

În liftingul modern nu se îndepărtează doar surplusul de piele, se pun puncte de consolidare a ţesuturilor feţei

În liftingul modern nu se îndepărtează doar surplusul de piele, se pun puncte de consolidare a ţesuturilor feţei
Galerie Foto Preocuparea pentru înfrumuseţare a condus la apelarea tot mai frecventă la medici care să mărească sânii, să facă nasul cârn, să facă mai cărnoase buzele, dar această chirurgie este o ştiinţă complexă,...

Vizita virtuală a lui Biden în realitatea Bucureștiului

Vizita virtuală a lui Biden în realitatea Bucureștiului
Galerie Foto Președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, a fost prezent, luni, în România, la summitul București, organizat la inițiativa președintelui României, Klaus Iohannis. Prezența demnitarului american a fost...

După ce a pus mâna pe spitalele din București, USR-PLUS vrea să numească în CA-uri reprezentanții ONG-urilor

După ce a pus mâna pe spitalele din București, USR-PLUS vrea să numească în CA-uri reprezentanții ONG-urilor
Galerie Foto Ținta predilectă a celor de la USR-PLUS, în această perioadă, pare a fi spitalele aflate în subordinea Consiliului General al Primăriei Capitalei. Pe care, în urma scandalului legat de adoptarea bugetului...

Marea tragere la sorți pentru directorii de spitale din Capitală

Marea tragere la sorți pentru directorii de spitale din Capitală
Pe 15 mai expiră mandatele actualilor directori ai spitalelor aflate în subordinea Primăriei Capitalei, iar „marea depolitizare” anunțată de alianța PNL-USR-PLUS se discută între partide. Surse din...

România, condamnată de CEDO pentru un proces judecat cu reclamantul în lipsă. Miza, ajutorul public judiciar 

România, condamnată de CEDO pentru un proces judecat cu reclamantul în lipsă. Miza, ajutorul public judiciar 
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat statul român la plata a 5.000 de euro despăgubiri morale și a 1.000 de euro cheltuieli de judecată către un pensionar care a fost lipsit de un acces liber la...
Serviciul de email marketing furnizat de