Veste, poveste (13). Reporterul şi prepoziţia

Reporterul răsuci în coada frazei un ultim cârlionţ şi se lăsă mulţumit pe spate. Zâmbea fericit. În sclipirea palidă a monitorului, literele păreau umede, articolul se zbătea ca un nou-născut într-un scutec alb. Reciti cu încântare ultima frază: "Deşi pacientul a fost dus de pe ambulanţă direct pe secţia de chirurgie, unde medicii l-au pus pe aparate, aceştia au mai putut decât să constate decesul şi să se recunoască înfrânţi". “- Ce mişto!” - şopti reporterul emoţionat de finalul tragic, atât de abil întors din condei.
   
Răsturnat pe spătar, se uita cu drag la copilul său.
Deodată, un PE oarecare ţâşni ca o felină din pagină şi se prinse cu picioruşul de la P şi cu cârligul de la E în părul reporterului. Era un PE obişnuit, de corp 12, nici mai mare, nici mai apăsat, decât alte PE-uri din text. Reporterul îl prinse cu unghiile şi începu să tragă de el, ca să-l pună la loc, dar nu reuşi să-l smulgă. PE-ul se ţinea zdravăn de un smoc de păr, cu o îndărătnicie specifică literelor săpate în piatră. "Ei, drăcia dracului!", pufni reporterul iritat.

Ca orice tânăr ziarist, ce acordă părului o atenţie deosebită, avea în baie un dulăpior ticsit cu fel de fel de substanţe pentru întreţinerea capului pe dinafară. Îşi unse părul cu mult gel, ca înaintea unui interviu important, dar tot nu izbuti să-şi ia PE-ul din plete. Când o prindea de urechiuşă, prepoziţia îi aluneca dintre unghii şi ţuşti! în desiş.
   
"Te bag pe fixativ, afuristule!", mârâi jurnalistul. Se repezi furios la dulăpior şi alese două tuburi de fixativ. Îşi biciui capul cu jeturile parfumate, urlând, până când părul ajunse să semene cu un smoc de şpan. În loc să înţepenească, PE-ul parcă prinse puteri. Se umflă, se făcu de corp 14 Bold. Țâşnea ca zvârluga prin stufăriş: când în frunte, când la ceafă; când în stânga cărării, când în dreapta.
   
"Te pun pe fierbinte, pe fiert, te opăresc!", strigă reporterul. Răsuci robinetul şi aşteptă să vină apa cea mai fierbinte. O mie de burghie subţiri i se înfipseră în cap. Dar el strânse din dinţi şi răbdă tortura. Ar fi făcut orice ca să scape de păduchele insolent din freză. Însă acestuia părea să îi priască opăreala, aşa că se prinse şi mai tare. Chiar începu să chiţăie ostentativ, într-un mod bizar: făcea ca o conjuncţie, ca un ȘI adevărat.

Tânărul gazetar reveni în camera de lucru. Luă cea mai groasă carte din cele câteva aşezate frumos într-un raft plin cu CD-uri şi începu să-şi dea cu ea în cap. Spera să strivească astfel prepoziţia care îi devasta frizura. Dar degeaba. PE-ul nici nu se sinchisea de bombardament. Loviturile îl făceau să se umfle şi mai mult, ajunse aproape cât degetul mare.

Disperat, gazetarul fugi la vecina sa, o coafeză cu care schimba adesea păreri în diferite domenii. Ea se declarase admiratoare înfocată a articolelor lui şi îi îngrijea părul gratuit. Cu siguranţă îl va putea scăpa de nenorocire, se gândea el.

“Ai un PE pe păr!”, exclamă vecina surprinsă, ducându-şi palmele la gură. Biata femeie, care nu mai văzuse niciodată aşa ceva, încercă toate soluţiile. “Nu vrea să plece dihania! - se resemnă ea într-un târziu. Mai rămâne decât să trecem pe foarfecă”. “Fie!”, acceptă ziaristul oftând din fundul pieptului. Țaca-ţaca, în scurt timp fu tuns cât de scurt admiteau moda redacţională şi exigenţele de club. “PE-ul tău e tot pe cap”, îl anunţă vecina. Atunci reporterul acceptă, cu strângere de inimă, să fie tuns zero. Nici aşa prepoziţia nu vru să-i iasă din cap.

Plângând în hohote, reveni la birou. Fără un plan anume, puse cursorul pe un PE oarecare şi îl şterse cu un Delete apăsat. PE-ul din cap scoase un ţipăt scurt. Cu fiecare PE şters din articol, ţipetele deveneau tot mai slabe. Când îl şterse şi pe ultimul, invadatorul explodă cu un pocnet mic, de căpuşă strivită între unghii. Atunci reporterul asistă uimit la un fapt nemaivăzut: rămas fără PE-uri, articolul lui se prăbuşi frază cu frază la baza paginii, ca un castel din cărţi de joc, şi acolo se topi încet-încet , până când nu mai rămase nimic din el.



_____________________________

Articolele publicate de Viorel Ilişoi în ciclul Veste, poveste:
1,  Lăsați copiii să fugă de-acasă!
2, O fleică de bancher
3, “Luceafărul”, probă atletică
4, Nenea Dumitru, nemuritorul
5. Tata mă așteaptă zilnic în oglindă
6. Cel mai iubit poet din Botoşani
7. Forţa cuvântului scris
8. Moş Vasile şi ruşii
9. Cântă, zeiță, mania ce prinse poporul...
10. O poveste de Paşte
11. Celebrul anonim
12. Moartea lui Costică Vulpoi