x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Care a fost cu adevărat primul autoturism 100% românesc

Care a fost cu adevărat primul autoturism 100% românesc

02 Iun 2015   •   14:32
Care a fost cu adevărat primul autoturism 100% românesc

Când vorbim de primul automobil românesc ne putem aminti de profesorul Dumitru Văsescu. Ieşeanul, născut în 1860, după terminarea liceului, pleacă la studii la Paris. Aici prin 1880, la numai 20 de ani, reuşeşte să strângă bani şi să construiască primul vehicul autopropulsat destinat drumurilor.

Citeşte şi: Povestea nebună a PRINŢULUI PILOT care a transmis americanilor cel mai important mesaj al REGELUI MIHAI

Automobilul lui Văsescu avea motor cu aburi, jantele din metal erau acoperite cu anvelope de cauciuc plin. Sistemul de frânare era compus din două piese mecanice independente, care acţionau roţile din spate. Modul de aranjarea a sistemelor este utilizat şi astăzi la toate maşinile. Volanul era plasat în partea dreapta a maşinii, ţevile şi manometrele erau ascunse, din motive estetice, iar rezervorul de apa era montat sub scaunul şoferului.


Un alt personaj important în istoria industrie auto din România este inginerul Aurel Persu, cel care a brevetat şi construit primul automobil aerodinamic din lume, într-un moment când nimeni nu-şi punea problema coeficientului aerodinamic la automobil sau a consumului de benzină.


Fiind inginer de aviaţie Persu cunoştea foarte bine problema rezistenţei la înaintare a unui mobil ce se deplasează cu viteză mare într-un curent de aer. În 1922 aplicând cunoştinţele sale, Persu brevetează în Germania automobilul aerodinamic care are o formă foarte asemănătoare cu o jumătate de picătură de apă în cădere iar cu roţile erau montate în interiorul liniei aerodinamice a caroseriei. Un an mai târziu, în 1923, ing. Aurel Persu construieşte un automobil care respectă în mare parte rigorile brevetului său.

Citeşte şi: Triunghiul amoros: Maruca Cantacuzino, George Enescu şi Nae Ionescu

În privinţa primului producător auto rin ţara noastră părerile sunt împărţite şi există o întreagă dezbatere pe această temă. Însă vom prezenta date seci fără nicio părtinire.

În anul 1908 sau 1909 (datele existente nu sunte prea clare) este înfiinţată la Arad fabrica Marta (Magyar Automobil Részvény Társaság Arad) fiind o sucursală a companiei americane Westinghouse. Aici încep să fie produse mai multe tipuri de automobile printre ele fiind şi primul automobil autohton care purta numele fabricii.

Viaţa fabricii nu durează decât doi ani, în 1912 compania Westinghouse dă faliment. Fabrica este preluată de Austro Daimler.

După preluare cea mai populară maşină produsă aici a fost Marta Taxi. Automobilul era dotatu cu un motor în 4 cilindri, de 2.500 cmc, de 18 şi 22 cp. Această maşină era exportată în Europa Centrală.

Citeşte şi: Legendarele PROSTITUATE de la CRUCEA DE PIATRĂ din Bucureştiul de altădată
 
După terminarea Primului Război Mondial, Transilvania se uneşte cu România iar fabrica de la Arad îţi întrerupe orice legătură cu Daimler. Fabrica Marta şi cea de vagoane Weitzer se unesc  sub denumirea Societarea Astra.Noua companie începe să producă autoturisme şi camioane.


În anul 1926 are loc o nouă schimbare majoră a fabricii Marta. Fabrica este demontată bucată cu bucată şi mutată la Braşov unde este înfiinţată Întreprinderea Aeronautică Română (IAR).

A doua varinată a poveştii este că Malaxa ar fi fost cel care a fabricat primul autoturism 100% românesc. Conform celei de-a doua variante Malaxa a construit în 1945 la Reşiţa un autoturism cu ajutorul inginerilor de la IAR.


Cert este că un lider rus (o variantă spune că ar fi vorba de Leonid Brejnev), a fost impresionat de maşina lui Malaxa, drept care toată linia de asamblare de la Reşiţa este mutată la ruşi, probabil şi în contul "datoriei" pe care am fi avut-o faţă de "marele popor sovietic".

Marii "prieteni" de la răsărit ne-au pus pe butuci industria auto iar România a fost forţată să importe de la ruşi maşini, camioane şi diverse utilaje.


După ruperea de influenţa sovieticilor după venirea lui Nicolae Ceauşescu se parafează colaborarea cu Renault iar în 1968 începe producerea de automobile Dacia la Colibaşi. ;aşinile însă erau numai asamblate, piesele fiind fabricate în Franţa.

×