x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Auto Din vară se vor schimba „buletinele” autovehiculelor

Din vară se vor schimba „buletinele” autovehiculelor

de Adrian Stoica Publicat la 12 Ian 2016 14:17 Modificat la 12 Ian 2016 14:17

Registrul Auto Român (RAR) va emite, începând cu 1 iulie, noi cărţi de identitate ale autovehiculelor, potrivit unui proiect de ordin comun al miniștrilor Transporturilor, Internelor și Finanţelor.

„Proiectul de ordin ( . . . ) stabilește un nou format de carte de identitate a vehiculului, care conţine o serie de rubrici noi a căror introducere a fost impusă de necesitatea furnizării unor informaţii pentru unele autorităţi ale statului. De asemenea, pentru facilitarea preluării informaţiilor de către autorităţile de înmatriculare din cartea de identitate a vehiculului, numerotarea și denumirea unor rubrici din aceasta au fost armonizate cu cele prevăzute în certificatul de înmatriculare”, se precizează în nota de fundamentare a actului normativ.

Noile cărţi de identitate vor fi eliberate după epuizarea celor aflate în stoc. Cele eliberate până la data intrării în vigoare a ordinului, precum și cele eliberate până la epuizarea stocului existent vor rămâne valabile. (Adrian Stoica)

Actuala variantă a cărţii de identitate a mașinilor a fost adoptată în 1993 și nu mai reflectă cerinţele tehnice referitoare la vehicul, potrivit reprezentanţilor RAR.

×