x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto România: peste 51% dintre service-urile auto sunt ilegale

România: peste 51% dintre service-urile auto sunt ilegale

de Sebastian S. Eduard    |    10 Iul 2014   •   14:47
România: peste 51% dintre service-urile auto sunt ilegale
Sursa foto: DRAGOS ROBATZCHI/JURNALUL NATIONAL

În România functionează cu acte în regulă 9.500 service-uri auto, iar alte peste 10.000 unităţi oferă servicii pentru verificarea şi repararea autoturismelor în mod ilegal. Cu alte cuvinte, peste 51% dintre unităţile service de pe piaţă, nu au autorizaţie de funcţionare.

Service-urile neautorizate atrag clienţii cu preţuri mici, dar cu servicii de proastă calitate. Astfel, în urma ultimului control realizat în 600 de unităţi de Autoritatea Naţională a Protecţiei Consumatorului, la peste 70% dintre acestea au fost descoperite probleme, atât la partea de autorizare, cât şi la verificarea metrologică.

„Este normal ca orice posesor de maşină să caute preţuri cât mai mici pentru reparaţii, date fiind şi condiţiile economice grele. Însă preţurile ilogic de mici nu garantează calitate şi, mai ales, nu garantează rezolvarea problemelor.” spune Mihai Cune, Business Manager Autovit.ro.

Persoanele care apeleaza la serviciile unitatilor neautorizate se expun la o serie de riscuri, din momentul în care se lasă pe mâna unor echipe nepregătite, care operează reparaţii incomplete, folosind piese care nu sunt originale sau chiar contrafacute. De asemenea, la finalul lucrarii, acestea nu primesc nici un fel de garanţie a lucrării sau a serviciilor primite.

Conform ANPC, clienţii service-urilor trebuie să se asigure că service-ul funcţioneaza legal şi este autorizat de RAR, să se informeze asupra tarifelor şi să solicite un deviz estimativ.

De asemenea, el ar trebui să solicite factura care trebuie să conţină: data şi locul efectuarii reparatiei, modul de calcul al manoperei: timp fizic sau barem de timp / ora tehnologică, piesele de schimb utilizate (cantitate/preţ), consumabile utilizate. Mai mult, service-ul are obligaţia să restituie piesele înlocuite, cu excepţia acelora care sunt utilizate la reparaţie pe perioada garanţiei.

×