x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto UE a deschis o investigaţie privind existenţa unui posibil cartel între principalii producători auto din Germania

UE a deschis o investigaţie privind existenţa unui posibil cartel între principalii producători auto din Germania

18 Sep 2018   •   13:02
UE a deschis o investigaţie privind existenţa unui posibil cartel între principalii producători auto din Germania

Comisia Europeană a demarat oficial o investigaţie pentru a stabili dacă producătorii auto germani BMW, Daimler şi Volkswagen au avut o înţelegere secretă pentru a evita concurenţa în dezvoltarea sistemelor de control al emisiilor, transmit Sky News şi Reuters. 

Executivul comunitar a anunţat marţi că a primit informaţii potrivit cărora reprezentanţi ai "cercului celor cinci": BMW, Daimler şi Volkswagen - alături de subsidiarele sale Audi şi Porsche - s-au întâlnit pentru a discuta despre tehnologiile verzi menite să limiteze emisiile poluante ale maşinilor. 

Investigaţia analizează dacă producătorii auto au fost de acord să nu concureze unii cu alţii în dezvoltarea şi introducerea tehnologiei de restricţionare a poluării provenite de la autovehiculele cu motoare pe benzină şi diesel. 

"Aceste tehnologii au ca obiectiv să facă autovehiculele de pasageri mai puţin dăunătoare pentru mediu. Dacă se va dovedi că a existat o înţelegere secretă, aceasta le-ar fi putut nega consumatorilor oportunitatea de a achiziţiona maşini mai puţin poluante, în pofida tehnologiei de care dispun producătorii auto", a declarat comisarul european pentru Concurenţă, Margrethe Vestager. 

În octombrie 2017, Comisia Europeană a extins investigaţia privind existenţa unui posibil cartel între principalii producători auto din Germania, efectuând inspecţii la sediile BMW, Daimler şi Volkswagen. 

În iulie 2017, oficialii europeni din domeniul concurenţei anunţau că investighează o presupusă înţelegere între principalii producători auto germani, după ce revista Der Spiegel anunţa că este posibil ca Volkswagen, BMW, Audi şi Porsche să fi conspirat timp de decenii pentru stabilirea preţurilor sistemelor de tratare a emisiilor diesel şi altor componente ale vehiculelor folosind comitetele din industria auto. 

Volkswagen a precizat că investigatorii au examinat documente la sediul său din Wolfsburg şi de la biroul Audi din Ingolstadt. 

"Inspecţiile sunt legate de temerile CE legate de faptul că unii producători auto germani au încălcat legislaţia antitrust a UE care interzice cartelurile şi practicile de afaceri restrictive. Faptul că CE a efectuat inspecţii nu înseamnă că firmele inspectate sunt vinovate de comportamente anti-concurenţiale şi nici nu influenţează rezultatul investigaţiei", se arată în comunicatul forului comunitar. 

Comisia Europeană precizează că durata anchetei depinde de mai mulţi factori şi nu există un termen limită până la care se va finaliza. 

Companiile care încalcă reglementările UE pot primi o amendă de până la 10% din cifra lor globală de afaceri. 

Aproximativ 200 de angajaţi din 60 de comitete din industria auto au discutat probleme legate de modernizarea vehiculelor, motoarele pe benzină şi motorină, dispozitive de frânare şi de transmisie, ambreiaje, precum şi sisteme de evacuare a gazelor de eşapament, a informat Der Spiegel, citând o scrisoare a autorităţii de concurenţă. 

Der Spiegel susţine că producătorii auto ar fi discutat ce alegeri au în privinţa furnizorilor şi a preţului componentelor. Din 2006, companiile auto analizează costul tehnologiei AdBlue, un produs aditiv pe bază de uree, care reduce substanţial emisiile poluante ale motoarelor diesel.

AGERPRES

×