Coface a păstrat calificativul privind riscul de ţară pentru România la B, descrie un mediu politic instabil
Anul privatizărilor în energie. Guvernul a intrat în linie dreaptă cu listarea a câte 10% din acţiunile Hidroelectrica şi Nuclearelectrica la Bursă
Exclusiv: Electrica ar putea deveni acţionar la Oltchim, prin conversia creanţei de 130 milioane de euro
Moody's reconfirmă ratingul "AAA" pentru Franţa, dar evaluează perspectiva. Raportul va apărea în trei luni
Update: Compania Naţională a Huilei a sistat furnizarea cărbunelui către Termocentrala Paroşeni. Au expirat contractele şi se negociază creşterea preţurilor
Oltchim, la un pas de a rămâne fără curent. Datoriile combinatului către Electrica au ajuns la 100 de milioane de euro
Petrolul şi gazele au adus Norvegiei al doilea excedent comercial din istorie, după recordul din 2008
Statul român, obligat să listeze CEC, Loteria, Imprimeria Naţională, Romtelecom, Distrigazurile şi Electricele privatizate
Lege promulgată! Asistenţii maternali trebuie să aibă studii liceale sau să fi absolvit o şcoală profesională
Grindeanu: A fost lansată licitaţia pentru proiectarea şi execuţia Drumului Expres Bacău-Piatra Neamţ
Crivățul rusesc lovește Chișinăul la priză: deficit estimat de 600 MW. Moldova, amenințată de o „noapte polară”Dan Constantin