x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Au răsunat Munţii Lotrului la Ziua Lacului Vidra

Au răsunat Munţii Lotrului la Ziua Lacului Vidra

05 Iul 2012   •   07:25
Au răsunat Munţii Lotrului la Ziua Lacului Vidra

Sambata, 30 iunie, pe plaiurile insorite din statiunea Vidra, judetul Valcea a avut loc festivalul “Ziua Lacului Vidra' – primul eveniment de acest gen care a avut ca obiectiv promovarea potentialul turistic al zonei si atragerea unui numar cat mai mare de turisti intr-o zona inca nedescoperita... o zona splendida, strajuita de munti, unde linistea cu greu poate fi egalata.

Desi lacul Vidra se afla in inima Muntilor Lotrului, acest lucru nu a fost un impediment pentru turistii care au vrut sa cunoasca un colt de natura feeric. Drumul montan le-a oferit turistilor prilejul de a cunoaste una dintre cele mai frumoase zone montane ale tarii, iar drumurile inguste prin mijlocul vegetatiei luxuriante au creat senzatia unei lumi de poveste.

La ora 11.00 a avut loc deschiderea oficiala, prilej cu care primarul localitatii Voineasa, Gheorghe Stanciu, a multumit organizatorilor pentru initiativa lor de a promova aceste zone, artistilor care au dat viata evenimentului, precum si publicului prezent la eveniment si a promis ca va depunde toate eforturile pentru a ajuta la promovarea si dezvoltarea acestei zone:

Dupa deschidere, a avut loc o prezentare a zonei - adevarate tablouri create de Dumnezeu pe pamant, zonele putand fi admirate ulterior “pe viu', in toata splendoarea lor. Zona beneficiaza de atractii formidabile: chei, cascade, pesteri, peste 80 de trasee marcate si intretinute, posibilitatea practicarii alpinismului, pescuitului si vanatorii sportive, precum si numeroase puncte belvedere.

In cadrul evenimentului nu au lipsit nici dansurile populare si traditiile din zona Muntilor Lotrului, acestea fiind prezentare de Ansamblul “Braul de Aur', elevii Grupului Scolar “Matei Basarab" - Ramnicu Valcea si multi altii.

La ora 16.00 muntii au rasunat sub acordurile melodiilor “Directia 5", iar la ora 18.00 a celor de la “Compact', publicul fredonand fiecare melodie alaturi de ei: “Sunt inca sub impresia puternica a locului unde am cantat si a publicului care ne-a asteptat la evenimentul “Ziua Lacului Vidra'. Sa va mai spun ce loc si ce peisaj de vis este acesta? Nu sunt indeajuns de bun povestitor ca sa gasesc cuvintele care pot sa descrie ceea ce ochii au vazut! Inca o data va multumim ca ne permiteti sa fim Compact de 33 de ani in Romania.' – a scris Paul pe pagina de facebook.

Cei prezenti la eveniment au putut sa descopere lacul si locurile din zona, cu un farmec aparte, incarcate de basme si legende pe care batranii satelor le pastreaza in memorie si sunt totdeauna pregatiti sa le impartaseasca cu vizitatorii curiosi.



×
Subiecte în articol: mass media