x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Bursa de la Bucureşti a câştigat 1,86 miliarde de lei la capitalizare, în această săptămână

Bursa de la Bucureşti a câştigat 1,86 miliarde de lei la capitalizare, în această săptămână

de Redacția Jurnalul    |    12 Mai 2024   •   16:20
Bursa de la Bucureşti a câştigat 1,86 miliarde de lei la capitalizare, în această săptămână

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat 1,86 miliarde de lei la capitalizare, în această săptămână, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a crescut cu 52,49 milioane de lei, în condiţiile în care, în săptămâna 29 aprilie - 3 mai 2024, au fost doar trei şedinţe de tranzacţionare, iar în perioada 6 - 10 mai cu o şedinţă în plus.

Potrivit datelor publicate de BVB, capitalizarea bursieră a ajuns la 332,45 miliarde de lei în această săptămână, în creştere de la 330,59 miliarde de lei în săptămâna anterioară.

Tranzacţiile cu acţiuni au generat un rulaj de 181,71 milioane de lei, în perioada 6 - 10 mai, faţă de 129,22 milioane de lei, în intervalul 29 aprilie - 3 mai 2024.

Cea mai bună zi de tranzacţionare la BVB a fost vineri, 10 mai, când s-au consemnat 51,15 milioane de lei, iar cea mai slabă joi, 9 mai, cu o valoare a tranzacţiilor de 37,11 milioane de lei.

Indicele principal al Bursei de Valori Bucureşti - BET - a închis săptămâna la 17.292,08 de puncte.

Acţiunile Băncii Transilvania au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al BVB şi a generat tranzacţii de 41,58 milioane de lei, dar şi o creştere de preţ cu 0,28%.

În top trei se mai află: titlurile Hidroelectrica - cu schimburi de 33,3 milioane lei şi o scădere a preţului acţiunilor cu 0,22%, urmată de OMV Petrom - cu tranzacţii de 26,48 milioane de lei şi un plus pe acţiuni cu 0,28%.

Cele mai importante creşteri ale cotaţiilor au fost înregistrate de acţiunile Societatea de Construcţii Napoca (+13,41%), Artego (+8,05%) şi Bermas (7,97%).

La polul opus, scăderi importante au fost consemnate de acţiunile Condmag, care au înregistrat un declin de 21,43%, urmate de cele ale Electroargeş Curtea de Argeş (-15,696%) şi Armătura (-12,4%).

×