x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Bursele europene şi-au revenit după şapte zile consecutive de pierderi

Bursele europene şi-au revenit după şapte zile consecutive de pierderi

08 Feb 2018   •   07:12
Bursele europene şi-au revenit după şapte zile consecutive de pierderi

Bursele europene au pus capăt unui şir de şapte zile consecutive de pierderi, investitorii fiind încurajaţi de redresarea bursei de pe Wall Street şi diminuarea volatilităţii.

 

Toate sectoarele din Europa au revenit în teritoriul pozitiv, ceea ce a ajutat indicele bursier pan-european STOXX 600 să înregistreze o creştere de 2,1% la închiderea şedinţei de miercuri. De asemenea, în rândul principalilor indici bursieri, indicele FTSE 100 al bursei de la Londra a marcat un avans de 1,9% în timp ce indicele DAX al bursei de la Frankfurt a recuperat 1,6%.

Traderii avertizează însă că noi turbulenţe nu pot fi excluse având în vedere că volatilitatea rămâne ridicată după prăbuşirea istorică înregistrată luni de indicele Dow Jones. "Este prea devreme să spunem că acesta este sfârşitul acestui acces de slăbiciune", subliniază Michael Hewson, analist la CMC Markets UK.

Creşterile de pe bursă au fost influenţate şi de rezultatele bune publicate de o serie de companii. Acţiunile Statoil au crescut cu 4,6%, în timp ce titlurile Delivery Hero au înregistrat un avans de 4,9% iar acţiunile Hannover Re au închis şedinţa în creştere cu 2,2%.

Potrivit datelor Thomson Reuters, 48,2% din companiile incluse în indicele STOXX 600 care au dat publicităţii până acum rezultatele financiare au raportat venituri peste aşteptări. AGERPRES

×