x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Moody's: Perspectiva României este stabilă, dar atenţie la riscurile din zona euro!

Moody's: Perspectiva României este stabilă, dar atenţie la riscurile din zona euro!

23 Dec 2011   •   07:20
Moody's: Perspectiva României este stabilă, dar atenţie la riscurile din zona euro!

Agentia de evaluare financiara Moody's Investors Service a anuntat astazi ca nivelul redus al datoriei guvernamentale, accesul la finantare multilaterala si perspectivele promitatoare de crestere pe termen mediu sprijina ratingul "Baa3" atribuit Romaniei. Cu toate acestea, Moody's a avertizat ca criza datoriilor din zona euro ar putea afecta Romania prin intermediul exporturilor si sectorului bancar.

In raportul sau anul pe 2011 referitor la Romania, Moody's estimeaza ca deficitul fiscal al Romaniei este posibil sa scada sub 5% din PIB in 2011, in linie cu tinta guvernului, potrivit Agerpres. Mai mult, guvernul a initiat o serie de reforme structurale in acest an, care ar urma sa aduca beneficii fiscale pe termen mediu.

Moody's atrage atentia ca aproximativ 70% din exporturile Romaniei merg spre tarile europene, iar o incetinire a ritmului de crestere in Europa ar afecta ritmul de crestere al Romaniei. In plus, aproximativ 80% din sectorul bancar din Romania este controlat de banci straine. Dat fiind nivelul ridicat al raportului credite/depozite din sectorul bancar romanesc, incertitudinile referitoare la sprijinul oferit de bancile mama ar putea afecta cresterea creditului si ar constrange lichiditatea in sectorul financiar din Romania, devenind astfel un canal pentru transmisia crizei datoriilor suverane din zona euro in Romania.

In opinia Moody's, riscul de finantare externa este oarecum contrabalansat de accesul Romaniei la fonduri internationale via acordul stand-by cu Fondul Monetar International si a acordului de asistenta financiara convenit cu Uniunea Europeana, precum si gratie diferitelor facilitati oferite de Banca Mondiala.

Agentia precizeaza ca ratingul Romaniei ar putea fi imbunatatit daca prudenta fiscala observata in ultimul an va putea fi sustinuta pe termen mediu iar cresterea economica se va accelera de la nivelul inregistrat in ultimii doi ani. De asemenea, imbunatatirea gradului de absorbtie a fondurilor structurale UE ar fi si ea un element pozitiv pentru rating.

In schimb, o inversare a programului de consolidare fiscala combinata cu intarzieri in reformele structurale ar inrautati indicatorii de credit pana la un nivel care ar putea fi incomparabil cu actualul rating 'Baa3'. De asemenea, ratingul Romaniei ar avea de suferit daca crestea economica, sectorul financiar sau refinantarea datoriei s-ar inrautati semnificativ comparativ cu prognozele actuale.

×