Pierderile asigurătorilor provocate de poliţele de răspundere civilă auto (RCA) au ajuns la 150 milioane de euro, în 2009, potrivit lui Cristian Constantinescu, directorul general al Allianz-Ţiriac Asigurări.
Unii jucători de pe această piaţă nu au fost de acord cu pierderile estimate de acesta, arătându-se mult mai pesimişti. Astfel că, Ileana Horvath, reprezentanta Uniqa Asigurări, situează pierderile provocate de RCA în 2009 la un nivel dublu faţă de estimarea lui Constantinescu, la circa 300 milioane de euro. Din totalul asigurărilor generale, poliţele RCA şi CASCO au o pondere de peste 50%.Printr-un Ordin al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), începând cu acest an, societăţile de asigurare vor aplica sistemul bonus-malus la tarifele pe care le-au stabilit la asigurările de răspundere civilă auto (RCA) obligatorie. Tarifele aplicate poliţelor RCA emise de la 1 ianuarie 2010 vor fi calculate în funcţie de istoricul de daunalitate al asiguratului.
Citește pe Antena3.ro