x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie 3 soluții sigure, profitabile și durabile pentru încălzire eco-friendly

3 soluții sigure, profitabile și durabile pentru încălzire eco-friendly

02 Aug 2021   •   10:45
3 soluții sigure, profitabile și durabile pentru încălzire eco-friendly

Impactul omului asupra naturii a fost neglijat mult timp, în detrimentul dorinței de progres, confort și câștig financiar. Astăzi însă conștientizăm că fără protejarea mediului existența noastră și a copiilor noștri va scădea în calitate, așa că este important să găsim soluții ecologice pe care să le aplicăm inclusiv în spațiul personal. Încălzirea tradițională a casei și a apei este principala sursă de emisie de carbon din locuință, astfel îmbunătățirea elementelor cu rol termic și alegerea unor sisteme de încălzire alternative reprezintă un pas înainte pentru protejarea planetei. În plus, multe dintre ele ne ajută să economisim bani. Descoperă în continuare 3 soluții sigure, profitabile și durabile care îți încălzesc casa și protejează natura.

 

Încălzirea cu ajutorul vântului

 

Oamenii au utilizat energia generată de vânt timp de mii de ani, mai întâi pentru navigație, apoi și pentru alimentarea morilor de cereale sau de hârtie. Descoperirea faptului că vântul poate genera și electricitate a reprezentat totuși o surpriză, iar astăzi industria eoliană ia tot mai mult avânt. Nu ai nevoie de un generator eolian industrial pentru încălzirea casei, ci de o turbină care se poate instala și pe casă, care să alimenteze un încălzitor de apă sau o centrală. Turbina este prevăzută cu un dispozitiv care transformă energia cinetică în electricitate, pe care o poți utiliza sau stoca în acumulatori. Problema energiei eoliene este că necesită vânt constant și puternic, iar în țara noastră nu toate zonele beneficiază de curenți de aer favorabili.

 

Sistemele geotermale

 

Încălzirea geotermală este ecologică și rentabilă. Un sistem de acest tip este format dintr-o pompă termică și o serie de țevi montate sub pământ sau la fundul unui bazin cu apă de cel puțin 2 m adâncime, care captează căldura. Principiul de funcționare este asemănător cu cel al frigiderului, doar că pompa direcționează căldura în interior, nu spre exterior. Căldura din pământ se transferă agentului termic din calorifer sau în instalația de încălzire a apei. Încălzirea geotermală necesită o zonă cu rezerve de căldură în sol și o investiție inițială destul de mare, de peste 30000 lei pentru o suprafață până în 90 metri pătrați. Totuși, costurile de întreținere sunt mici, iar pe termen lung sistemul geotermal amortizează investiția și devine rentabil.  

 

Sistemele solare termice

 

Sistemele solare preiau razele ultraviolete și le transformă în energie termică. Aceasta se poate utiliza la încălzirea locuinței și a apei menajere și chiar a piscinelor. Sistemul solar termic are la bază un colector, care este un panou plat sau cu tuburi vidate. Panoul plat se compune din plăci plane de cupru, care sunt montate pe o izolație din fibră de sticlă, închise într-un cadru de aluminiu și acoperită cu sticlă, pentru ca eficiența să fie sporită și pierderile de căldură minime.

 

Panoul solar termic cu tuburi vidate sunt formate dintr-o serie de tuburi din sticlă specială, care permit absorbția perpendiculară a razelor solare din mai multe direcții. Tuburile au în interior țevi cu apă sau agent termic care preiau căldura, cu pierderi minime. Sistemul transmite căldura direct apei de consum sau o direcționează direct sau cu ajutorul unor pompe la un rezervor. Sistemele solare sunt mai rentabile decât celelalte modalități de încălzire prezentate, iar costul de achiziție și de instalare continuă să scadă, pe măsură ce tehnologia evoluează. Dacă instalezi sisteme solare Ariston recuperezi repede investiția și te bucuri de facturi cu preț redus.

 

Încălzirea eco-friendly nu reprezintă doar un mod de a proteja mediul, ci și o soluție de economisire pe termen lung. Instalarea unui sistem solar termic, a unuia geotermal sau a unei turbine eoliene îți permite să te bucuri de căldură cu costuri de întreținere minime.

 

Sursa foto: https://www.freepik.com/free-photo/3d-solar-pannels-project-energy-saving_13328762.htm#page=1&query=solar%20panel&position=16

×