x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie 51%, experimentul românesc la raft

51%, experimentul românesc la raft

de Andreea Stroe    |    12 Iun 2016   •   20:43
51%, experimentul românesc la raft

Legea supermarketurilor, care le impune acestora să comercializeze 51% marfă românească, a intrat în linie dreaptă după aprobarea în Parlament. Urmează acum ca  Ministerul Agriculturii să elaboreze în câteva luni normele de aplicare. Asta în timp ce retailerii şi chiar voci din industria alimentară susţin că sunt la ora aceasta categorii de produse care nu pot îndeplini regula lui 51%.

Sorin Minea, preşedinte Romalimenta, spune că procentul a fost ales de politicieni doar ca să dea bine înainte de alegeri. "Facem o lege pentru România sau pentru politicieni? Asta e întrebarea. Eu la toate discuţiile am propus o simulare bazată pe datele Ministerului Agriculturii. Hai să luăm producţia de carne. Producem acum doar 70% din necesar. Vă daţi seama ce presupune 51% la raft? Este clar că vorbim de o creştere a preţurilor şi nicidecum despre o ieftinire aşa cum susţin demagogic politicienii, susţine Sorin Minea..

Politicienii sunt conştienţi că cifra nu e realistă şi mi-au spus că vor ieşi din impas dând Ministerul Agriculturii derogări. Vor fi cozi la derogări, la mazăre, usturoi, morcovi, unde nu avem suficientă producţie Sorin Minea, preşedintele Romalimenta.

Pe de altă parte, Laurenţiu Baciu, preşedinte LAPAR, spune că dacă vor fi contracte ferme, producătorii vor cultiva exact cât se cere, din ce se cere." Veţi vedea. Efectul se va multiplica pe verticală Şi se va cuantifica în locuri de muncă, plus valoare, bani la buget.  România are doar pe sectorul vegetal 10 milioane de hectare cultivate. Nu mai punem vii, livezi, culturi de legume! Cum să nu facem faţă?!", este de părere Laurenţiu Baciu.

 

×