România riscă ca Fondul Monetar Internaţional să nu ne mai acorde cea de-a treia tranşă din împrumutul extern, în urma tensiunilor politice, se arată într-un raport al Unicredit Group.
Destrămarea coaliţiei la guvernare şi lipsa unui executiv efectiv măresc riscul ca moneda naţională să se deprecieze şi ca Fondul Monetar Internaţional să ne refuze acordarea tranşei din decembrie, mai ales că banii ar trebui să se ducă în plata pensiilor şi a salariile bugetarilor. "Din perspectiva politicii fiscale şi a ratingului, desigur că lipsa unui guvern efectiv ridică riscuri semnificative.
Pe termen scurt ne aşteptăm ca instituţiile internaţionale (FMI, UE) să adopte o poziţie în aşteptare şi vedem riscuri numai în sensul amânării plăţii din decembrie, dar nu ne aşteptăm la un colaps complet al programului", se arată în raportul Unicredit asupra regiunii Europei Centrale şi de Est (ECE).
DERAPAJE FISCALE
Analiştii Unicredit se aşteaptă şi la posibilitatea unor derapaje pe partea politicii fiscale, în urma riscurilor politice în creştere după ruperea coaliţiei la guvernare. Alegerile prezidenţiale asociate cu actuala criză politică vor conduce la promisiuni care de care mai aberante din punct de vedere politic. Cursul de schimb leu/euro a depăşit cu mult aşteptările, şi din acest punct de vedere Unicredit şi-a înrăutăţit prognoza.
Analiştii grupului estimează acum o contracţie a PIB cu 7,5% în 2009, faţă de 5,2% cât estimase anterior. Pentru 2010, reprezentanţii Unicredit prognozează o foarte slabă recuperare, cu o creştere anuală de numai 0,4%. "Cererea internă va rămâne slabă, cu o continuare a scăderii consumului şi niveluri coborâte ale investiţiilor.
Consumul este temperat de şomajul în creştere, îngheţarea salariilor reale şi efecte negative asupra avuţiei, în timp ce constrângerile financiare şi dobânzile ridicate vor fi principalul obstacol pentru investiţii", se arată în raport. Rata medie a şomajului se va situa în 2009 la 7%, conform analiştilor Unicredit, care se aşteaptă la o creştere la 7,6% a aceluiaşi indice în 2010 şi o revenire la 7% în 2011.
FUNDUL SACULUI
Şi reprezentanţii grupului Raiffeisen se aşteaptă ca activitatea economică din România să atingă nivelul cel mai de jos în ultimul trimestru din acest an. În plus, economiştii austrieci atrag atenţia în legătură cu riscurile politice din România, în condiţiile în care criza politică declanşată după retragerea PSD de la guvernare ar putea duce la neîndeplinirea condiţiilor agreate în acordul cu FMI. "Instabilitatea politică poate limita capacitatea guvernului de a întări pe mai departe controlul finanţelor publice şi de a reduce deficitul bugetar. Dacă România nu reuşeşte să atingă ţintele agreate cu FMI, atunci Fondul va opri, foarte probabil, următoarele tranşe programate în acordul stand-by".
Citește pe Antena3.ro