x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Adrian Vasilescu: România are şansa ca în acest an să aibă o creştere economică de 2%

Adrian Vasilescu: România are şansa ca în acest an să aibă o creştere economică de 2%

21 Mai 2013   •   11:23
Adrian Vasilescu: România are şansa ca în acest an să aibă o creştere economică de 2%
Sursa foto: Christian Silva/Intact Images

România are, în acest an, şansa să înregistreze o creştere economică de 2%, cu 0,4 puncte procentuale peste prognoză, a declarat, azi, Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a României, într-o conferinţă de presă.

"Avem şansa, anul acesta, să ajungem la o creştere de 2%, cu 0,4 puncte procentuale peste ce s-a prognozat. M-am uitat recent pe tabloul celor 33 de state pe care publică în fiecare trimestru Eurostat. Lucrurile sunt atât de dramatice la sfârşitul trimestrului I, încât România, cu PIB-ul ei de 0,7%, este în vârful topului acestor 33 de ţări, alături de America. România şi America stau cel mai bine. America are sub 1%, ca şi România", a spus Vasilescu.

Acesta a menţionat însă, că se gândeşte şi la posibilitatea ca România să nu fi trecut încă prin ce este mai rău.

"Într-o lume în care aşa planează stagnarea, dacă nu chiar recesiunea, încep să mă gândesc şi la ce a spus domnul Friedman (George Friedman n.r.) că România încă nu a trecut prin ce este mai rău. Doamne fereşte să aibă dreptate. O parte, cei care sunt în afara sistemului bancar, spun că nu vom avea creştere până când nu va fi creditare, iar bancherii spun că nu va fi creditare că nu va fi creştere. Este o înfundătură. Cred că o conciliere sau o reconciliere între aceste două gândiri este absolut necesară", a explicat consilierul guvernatorului BNR.

Conform prognozei de iarnă a Comisiei Naţionale de Prognoză, România va înregistra anul acesta o creştere a Produsului Intern Brut de 1,6%, acesta urmând să se situeze la 623,3 miliarde lei.

×