Afaceri care cresc rapid, impulsionate de COVID
Starea de urgență decretată pentru combaterea pandemiei de COVID ne-a obligat pe mulți să stăm în case și, totodată, ne-a schimbat obiceiurile în ceea ce privește cumpărăturile. Ca efect, unele afaceri au înflorit, în detrimentul altora. Românii au achiziționat online mai multe aparate de gătit și mai puțină mâncare. Au crescut, de asemenea, vânzările de produse precum mobilier de birou, purificatoare de aer și chiar motociclete. Totodată, firmele au căutat în mod special spații de materii prime mai apropiate de capacitățile de producție, modificând astfel cererea din acest segment al pietei imobiliare.
Multe firme au decis ca în perioada stării de urgență, angajații lor să muncească de la domiciliu. Cererea pentru mobilier de birou a crescut cu 25% în aprilie, comparativ cu primele trei luni ale anului, arată un studiu realizat de SoHo Design, start-up specializat în vânzări pe acest domeniu. În același timp, solicitările pentru mobilier multifuncţional, care se poate transforma în birou, au urcat cu 47%. „Cele mai mari creşteri au avut loc în categoriile de mese, măsuţe multifuncţionale şi lămpi de birou, unde vânzările s-au majorat cu peste 40%”, a declarat Mehmet Hortoglu, directorul general al companiei. Potrivit acestuia, sumele alocate pentru amenajarea unui spațiu de birou acasă variază între 800 şi 3.000 de lei.
Noi soluții pentru firme
Așa cum era de așteptat, au prosperat tranzacțiile efectuate prin intermediul computerului. De altfel, vânzările prin Internet au crescut pentru 75% dintre companii în timpul coronavirusului, după cum indică o cercetare a companiei imobiliare Colliers. În aceste condiții, jucătorii din piață se îndreaptă către soluții locale sau de proximitate pentru materii prime, pentru a nu mai depinde de importurile efectuate din țări îndepărtate, după cum au răspuns 19% din cei chestionați în cadrul studiului.
Consemnați în bucătărie
Obligați să stea la domiciliu, 67% dintre bucureșteni au gătit acasă mai mult decât în mod normal, deci nu au mai cumpărat hrană preparată, conform unui studiu realizat de compania de cercetare de piață Reveal Marketing Research, pentru aplicația de rezervări la restaurante Restograf. Acest trend a făcut însă ca numărul celor care obișnuiau să comande online mâncare să coboare cu 20% în lunile martie și aprilie, comparativ cu o perioadă obișnuită. Studiul s-a desfășurat în două etape, la diferență de aproximativ o lună (2-12 martie și 8-13 aprilie 2020).
Achizițiile de mașini de făcut pâine au crescut cu 70%, cele de purificatoare de aer, cu 50%, iar vânzările de aparate de gătit multicooker au urcat cu 30%, conform datelor centralizate de magazinul online evoMAG.
Fugim de pandemie pe două roți
Paradoxal, au sporit și vânzările de motociclete. Probabil unii români au cumpărat vehicule pentru a se putea deplasa cu mai puține riscuri în timpul pandemiei. Înmatriculările de motociclete noi au s-au majorat cu 14,7% în primele trei luni ale acestui an, față de intervalul similar din 2019, după cum relevă datele publicate de Asociația Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA). În primul trimestru din 2020, deci într-o perioadă friguroasă, au fost comercializare 366 de unități. Aceasta în condițiile în care încă din februarie se știa de răspândirea coronavirusului, iar în martie deja era anunțată starea de urgență. Motocicletele de stradă („street”) au cea mai mare pondere în totalul vânzărilor (34,2%), semn că deplasarea prin orașe este principalul scop al achiziției.

Ştiri din .ro
-
Confruntarea serii: Monica Pop - Nelu Tătaru, despre obligativitatea vaccinării: "Părinții, decăzuți din drepturi" / "Nu pot să cred că ați spus așa ceva!" rtv.net
-
Elena Udrea, dezvăluiri uluitoare despre drama din Costa Rica. „Nu mai aveam lapte praf să hrănesc copilul. S-au făcut nişte abuzuri uriaşe” rtv.net
- Directorul executiv al Direcției pentru Agricultură Caraș-Severin, dus la audieri după o operațiune a DNA Timișoara UPDATE Felicia Mehedințu, reținută 24 de ore Pressalert.ro
- Accident spectaculos pe autostrada vestului – remorca unui TIR a rămas agățată de un pod blocând parțial circulația Pressalert.ro
Dancă: Compensarea cu 20% a pierderilor din industria HoReCa a fost aprobată de Comisia Europeană
ANCOM: Traficul de internet pe rețele fixe a crescut cu 51% în 2020
Un nou director general la CFR Călători
Se iau bani de la meseriile esențiale: medici, profesori și polițiști
Liber la dat cu draga la vongole
La Transgaz vin specialiștii lui Cîțu. Unul e liberal, celălalt, o cunoștință

Schimbare importantă pentru Dacia în cadrul grupului Renault
Industria de apărare, la limita supraviețuirii

Cimitirul oilor de la Smârdan - Gelu Cazacioc, trimis în judecată pentru furt de curent
