x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Agenția Fitch confirmă la ''BBB-'' ratingul acordat Transgaz

Agenția Fitch confirmă la ''BBB-'' ratingul acordat Transgaz

18 Iun 2022   •   10:08
Agenția Fitch confirmă la  ''BBB-'' ratingul acordat Transgaz

Ratingul acordat companiei Transgaz de către agenția Fitch se situează la ''BBB-'' cu perspectivă stabilă. se arată într-un comunicat al societății către BVB.

"Confirmarea ratingului Transgaz este fundamentată pe profilul său de afaceri solid în calitate de concesionar şi operator al reţelei de transport gaze din România, precum şi pe aşteptările noastre privind continuitatea cadrului de reglementare în noua perioadă de reglementare din octombrie 2024", se arată în raportul agenţiei Fitch.

SNTGN Transgaz SA Mediaş este operatorul tehnic al Sistemului Naţional de Transport (SNT) gaze naturale.

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings transmite că îmbunătățirea ratingului Transgaz este puțin probabilă din cauza planurilor de investiții mari. Totodată, a avertizat că modificare reglementărilor în domeniul gazelor naturale ar putea atrage retrogradarea ratingului companiei. 

Fitch aprecizează amendamentele la legea offshore și Interconectarea Podișor, investiție de circa 1,8 miliarde de lei, care va lega gazele naturale extrase din marea Neagră de conducta BRUA. De asemenea, Transgaz a anunțat încheierea unui acord joint venture până la sfârșitul anului cu investitorul financiar Three Seas Initiative Investment Fund (3SIIF), care prevede construcţia interconexiunii Marea Neagră-Posidor.

Astfel, investițiile Transgaz se ridică la 2,9 miliarde de lei în 2022-2025, inclusiv în Coridorul sudic de transport, ceea ce provoacă majorarea datoriilor companiei până la 3,6 miliarde lei la sfârșitul anului 2025, de la 2 miliarde de lei în 2021.
"De acea ne aşteptăm ca gradul de îndatorare să crească semnificativ în 2022. Plecând de la ipoteza unui cadru favorabil de reglementare (în noua perioadă care va începe în octombrie 2024), precum şi încheierea îngheţării tarifelor şi normalizarea politicii de dividende ne aşteptăm ca gradul de îndatorare să se situeze la aproximativ 4,5 ori fondurile din operaţiuni", precizează Fitch.

Alte motive de retrogradare a ratingului Transgaz ar fi modificări negative ale reglementărilor în domeniul gazelor naturale din România  şi o retrogradare a ratingului suveran al României, precum și o acţiune negativă de rating dacă gradul de îndatorare va depăși de 4,7 ori fondurile din operaţiuni, ca urmare a prelungirii actualei îngheţări a tarifelor de transport sau a distribuirii către acţionari a unor dividende mari.

×
Subiecte în articol: transgaz