Agroland a încheiat anticipat un plasament privat de acțiuni cu subscrieri de 7,9 milioane de euro, de 4,85 de ori mai mult decât valoarea ofertei
Agroland, cel mai mare lanț de magazine din România specializate pe segmentele de grădinărit, îngrijirea animalelor de companie și hobby farming, anunță încheierea unui plasament privat, prin care au fost subscrise 8.565.782 de acțiuni, în valoare de 38,5 milioane de lei (7,9 milioane de euro). Plasamentul a fost intermediat de TradeVille și, deși inițial fusese programat pentru perioada 18 noiembrie – 2 decembrie 2020, s-a încheiat anticipat din prima zi, în condițiile unei suprasubscrieri cu 385% peste valoarea ofertei.
Totalul acțiunilor subscrise a fost de 4,85 ori mai mare decât oferta inițială de 1.765.590 de acțiuni și s-au înregistrat 139 de subscrieri. Metoda de alocare utilizată a fost pro-rata, iar prețul de vânzare a fost de 4,5 lei pe acțiune. Subscrierea minimă s-a ridicat la 99.000 lei, echivalentul a 22.000 de acțiuni.
Peste 97% dintre ordinele de subscriere ale clienților TradeVille, care au participat la plasament, au fost lansate prin platforma online de tranzacționare. Această ofertă de acțiuni survine la opt luni de la finalizarea cu succes a unei oferte de obligațiuni corporative, desfășurată de Agroland în parteneriat cu TradeVille, prin care a fost obținută o finanțare de 8.080.300 lei. Capitalul respectiv a fost parțial utilizat pentru dezvoltarea unui nou concept de magazine, Agroland MEGA, care se adresează atât clienților tradiționali, cât și celor cu venituri peste medie.
În urma încheierii cu succes a plasamentului de acțiuni, evaluarea Agroland se situează la 10 milioane de euro, estimează reprezentanții companiei.
„Succesul acestui plasament de acțiuni atestă încă o dată încrederea în modelul de business al Agroland. Investitorii la bursă caută predictibilitate, rezultate financiare solide și planuri de dezvoltare sustenabile, iar acestea sunt principii pe care am construit de la bun început businessul Agroland și pe baza cărora vom crește în continuare”, a spus Horia Cardoș, fondator și Director General al Agroland.
„Chiar dacă anul 2020 se apropie de final, TradeVille continuă seria plasamentelor de succes cu acțiunile uneia dintre cele mai interesante companii din agribusiness-ul românesc. Cu interese variind de la comerțul cu produse agricole clasice la incubarea de companii agri-tech, Agroland are potențialul de a profita consistent pe seama dezvoltării agriculturii, la noi în țară”, a adăugat Ovidiu-George Dumitrescu, Director General Adjunct al TradeVille.
Acest plasament încheie unul dintre cei mai profitabili și intenși ani ai Agroland, care a finalizat primul semestru din 2020 cu o cifră de afaceri de 25,5 milioane de euro, în creștere cu 18% față de aceeași perioadă din 2019, și cu un profit net de patru ori mai mare decât cel înregistrat în 2019. Printre celelalte momente marcante pentru activitatea companiei, se numără preluarea activității Avicola București, sucursala Mihăilești, și deschiderea primului magazin de tip MEGA din București, situat pe Șoseaua Fundeni. La începutul lui 2021, Agroland a planificat listarea acțiunilor pe sistemul multilateral de tranzacționare operat de BVB.

Ştiri din .ro
- Poliția în alertă – cadavru carbonizat descoperit într-o mașină incendiată lângă Timișoara UPDATE 5 Varianta principală a anchetatorilor Pressalert.ro
- Averile consilierilor locali din Timișoara. Cine are patru mașini, cine l-a împrumutat în campanie pe Fritz și cine are locuință în Olanda Pressalert.ro
Distribuitorii de Bunuri solicită Guvernului României reintrarea în legalitate
Virgil Popescu, „ușor nemulțumit” de ordinul ANRE: Lasă la latitudinea furnizorilor să ofere discount
Ministrul Energiei, nemulțumit că ANRE a lăsat la latitudinea furnizorilor oferirea discountului
Proiectantul sectorului Târgu Mureș-Târgu Neamț din A8, monitorizat de CNAIR
Tranzacționarea de acțiuni în 2021: O creștere promițătoare pentru companiile românești
Peste 60% dintre angajații de la nivel global lucrează la distanță
Majoritatea românilor folosesc produse și servicii bancare
Piața auto în declin. Producția și vânzările de autovehicule au scăzut semnificativ în 2020
Ministrul Economiei: Românii fac salariul aproape juma-juma cu statul. Din 2022 începem aplicare măsurii zero taxe pe salariul minim
Digitalizarea încă se luptă cu ghişeele ANAF
Cazacioc & CO SRL a săpat o groapă de 1,5 milioane de euro

Creștere spectaculoasă a capitalului românesc în start-up-uri
Unitatea 1 CNEE Cernavodă va fi oprită pe 23 ianuarie 2021
Majoritatea angajaților vor un loc de muncă aproape de casă
Primul atelier de cold brew și craft soda din România
