x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie ANAF: 7 milioane de documente au fost depuse de contribuabili prin platforma online

ANAF: 7 milioane de documente au fost depuse de contribuabili prin platforma online

31 Oct 2020   •   21:30
ANAF: 7 milioane de documente au fost depuse de contribuabili prin platforma online

Contribuabilii au depus circa 7 milioane de documente electronice în acest an prin intermediul Spațiului Privat Virtual (SPV), ceea ce reprezintă dublu față de media ultimilor cinci ani, informează Ministerul Finanțelor Publice (MFP).

"Peste 7 milioane de documente electronice emise prin intermediul Spaţiului Privat Virtual în 2020. Dublu faţă de media ultimilor 5 ani! Adeverinţe de venit, certificate de atestare fiscală, decizii, notificări, înştiinţări sau documente privind contribuţiile sociale declarate de angajatori, toate la un click distanţă", a tranmis instituația, pe Facebook.

În intervalul 2014-2019, numărul total al documentelor electronice înregistrate prin  SPV este de 18 milioane.

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va primi o cofinanțare din fonduri europene, în valoare de 43 de milioane de lei pentru două proiecte care vor ajuta la optimizarea SPV de pe dispozitive mobile, dar și îmbunătățirea arhivei pentru eliberarea documentelor prin intermediul platformei. 

"La începutul anului viitor va fi lansată licitaţia pentru achiziţia Serviciilor privind realizarea unei analize generale a sistemului informatic actual şi definirea în detaliu a cerinţelor aferente adoptării noului cadru procedural şi informaţional (infrastructura IT) în vederea dezvoltării portalului ANAF pentru îmbunătăţirea interacţiunii cetăţenilor şi mediului de afaceri", arată ministerul.

ANAF și MFP au îmbunătățit platforma SPV, în luna august, astfel că persoanele fizice să se poată identifica vizual online.

 

×
Subiecte în articol: spv documente electronice anaf MFP