Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Un impozit de 166 de euro pe lună pe cap de salariat, credite externe la dobânzi usturătoare sau concurarea companiilor private pentru finanţarea de pe piaţa internă – soluţiile la o eventuală creştere cu 50% a salariilor bugetare.
Un impozit de 166 de euro pe lună pe cap de salariat, credite externe la dobânzi usturătoare sau concurarea companiilor private pentru finanţarea de pe piaţa internă – soluţiile la o eventuală creştere cu 50% a salariilor bugetare.
Majorarea salariilor pentru toţi bugetarii, după modelul patentat de profesori, ar necesita cheltuieli bugetare totale de 10 miliarde de euro, care ar putea fi acoperite doar prin aplicarea unui impozit anual suplimentar de 2.000 de euro pentru fiecare dintre cei 5 milioane de salariaţi. Cel puţin aşa susţine premierul Călin Popescu-Tăriceanu. Cu alte cuvinte, pregătiţi-vă să vă micşoraţi veniturile cu 166 de euro pe lună în cazul în care sindicatele vor câştiga bătălia cu Executivul. De altfel, aşa cum recunoaşte şi premierul Tăriceanu (cel care a deschis robinetul majorărilor salariale), impactul final al unor eventuale creşteri ale remuneraţiilor din sectorul public nu poate fi deocamdată calculat, deoarece o astfel de măsură va avea efecte indirecte şi în cazul angajaţilor din sectorul privat, care vor solicita creşteri salariale. Bugetul asigurărilor sociale va fi la rândul lui supus unor presiuni inimaginabile: punctul de pensie pentru anul 2009 va fi calculat la o valoare de 45% din salariul mediu brut pe economie. Salariu mediu brut care, în condiţiile unor majorări cu 50% ale salariilor bugetarilor dublate de alte majorări în sectorul privat, ar putea sări de 2.500 de lei. În aceste condiţii, este de aşteptat ca sindicaliştii să ceară restabilirea raportului dintre salariul mediu şi cel minim, ceea ce ar duce la o nouă majorare a acestuia din urmă.
Disponibilizarea bugetarilor – exclusă!
De unde ar putea face Guvernul rost de bani pentru a-i plăti mai bine pe bugetari? Din impozite este exclus, nici un partid ajuns la putere nu se apucă să majoreze abrupt impozitele în primul an de guvernare. Reducerea cheltuielilor bugetare în alte sectoare pare cea mai la îndemână soluţie. Doar că de la investiţii nu prea ar mai fi de tăiat, poate doar din "virtualii" mii de kilometri de autostradă promişi de toate partidele. Cea mai bună soluţie ar fi reducerea numărului de angajaţi ai statului (1,39 din totalul de 4,83 de milioane sunt numai bugetari, fără a-i lua în calcul pe cei angajaţi la diferite companii de stat precum CFR sau Poşta Română). Numai că, în contextul crizei financiare internaţionale, este probabil ca oricum idila României cu şomajul redus să înceteze. Creşterea costului cu creditarea şi cel cu forţa de muncă determinat tocmai de majorările salariale duc inevitabil la reorganizări, falimente şi, în cele din urmă, şomaj.
Scump, bancă, scump!
Alte variante de a finanţa deficitul creat de o eventuală majorare a salariilor bugetare, estimat la 7% de ministrul Finanţelor, Varujan Vosganian, ar fi împrumutarea fie pe piaţa internă, fie pe cea externă. Indiferent dacă statul român se va împrumuta pe piaţa internă sau în exterior, ratele le vor plăti generaţiile viitoare. Iar orice majorare a datoriei publice va duce, în cele din urmă, la o majorare a poverii fiscale. Când Guvernul se împrumută nu garantează cu propriile active, cu propriile resurse, ci cu ale contribuabililor. Spre deosebire de orice actor privat, Guvernul nu vinde bunuri şi servicii care să aducă profit, singura sursă de finanţare fiind taxele şi impozitele. Pe plan extern, momentul este cât se poate de nepotrivit, dată fiind actuala criză de lichiditate. Dobânzile pe care le va plăti vor fi foarte probabil usturătoare, doar dacă nu preferă soarta Islandei, care a apelat la "dărnicia" noului ţar de la Kremlin. Pe de altă parte, contractarea unor împrumuturi de pe piaţa internă ar putea reduce capacitatea sectorului privat de a se împrumuta şi va duce foarte probabil la o creştere suplimentară a costului cu creditarea pentru acesta. Şi asta în condiţiile în care criza financiară internaţională va scumpi oricum creditul. De aici – reorganizări, falimente, şomaj. Cu alte cuvinte, pentru a plăti salariile bugetarilor, statul român va trimite în şomaj români productivi care activau în sectorul privat. Deh, pomana electorală cere sacrificii! Alte efecte pe care pomenile electorale le au asupra economiei românşti citiţi pe larg în analiza realizată de revista Săptămâna Financiară.
- Florin Rusu, Săptămâna Financiară
