x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Anul 2017 aduce schimbări majore în modul de funcționare al PFA-urilor

Anul 2017 aduce schimbări majore în modul de funcționare al PFA-urilor

24 Oct 2016   •   10:53
Anul 2017 aduce schimbări majore în modul de funcționare al PFA-urilor

Ne-am obișnuit deja ca fiecare an să aducă schimbări privind modul de funcționare și administrare a societăților comerciale. Nici anul următor nu va face excepție în acest sens, cele mai multe modificări survenind în ceea ce privește PFA- urile.

Datorită condițiilor mai facile de înregistrare și funcționare, numărul de PFA-uri a crescut vizibil în ultimii ani. În luna iulie a acestui an erau înregistrate la Registrul Comerțului peste 380.000 de PFA, II și IF active, dintre care, cele mai multe erau în București (28.000), județul Cluj (17.000) și județul Iași (15.000).

Noua lege, care va intra în vigoare începând din ianuarie 2017, a fost deja publicată în Monitorul Oficial. Aceasta prevede schimbarea modului de funcționare și înregistrare a persoanelor fizice ce desfășoară activitățti economice (persoane fizice autorizate PFA, întreprinderi individuale II și întreprinderi familiale IF). De asemenea, se aduc lămuriri cu privire la numărul maxim de salariați pe care îi poate avea o astfel de persoană și la numărul maxim de activități – coduri CAEN pe care le poate presta.

Vestea bună îi are în vizor pe studenții care vor înființa PFA sau II și care nu vor fi nevoiți să plătească taxele pentru înregistrarea și autorizarea acestor entități.

Persoanele fizice pot desfășura activitățile economice după cum urmează:

...............

Citește continuarea AICI

×