Prețul lor se va ridica în anul 2027 la aproximativ 24.000 de miliarde de dolari, conform unui studiu AON, unul dintre cei mai mari brokeri de asigurări la nivel global și consultant în materie de management al riscurilor. În România incidența zilnică a atacurilor cibernetice este cuprinsă între 20.000 și 30.000, conform Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC), cel mai des întâlnite fiind cele de tip Ransomeware, DdoS și Phishing.
În ultimii ani s-au înmulțit semnificativ atacurile cibernetice, iar cifrele privind pierderile provocate demonstrează acest lucru. Costul anual al criminalității informatice pentru economia mondială era estimat la 5.500 de miliarde de euro la sfârșitul anului 2020, dublul cifrei înregistrate în 2015, potrivit Consiliului European. Atacurile de tip ransomware reprezintă una dintre cele mai mari amenințări cibernetice din UE, iar phishingul este în prezent cel mai frecvent vector inițial al unor astfel de atacuri. Atacurile DDoS (Distributed Denial of Service) se numără, de asemenea, printre cele mai puternice amenințări. „Privind situația din România, ne confruntăm în continuare cu un grad de conștientizare redus în rândul companiilor, în special a celor mici și mijlocii, privind nevoia de a lua măsuri de protecție împotriva atacurilor cibernetice. Și în România sunt detectate 20.000 - 30.000 de atacuri cibernetice pe zi, conform DNSC. Principalele industrii vizate sunt cea farmaceutică, administrația publică, energie, retail și transport. Ca regiuni geografice, incidența atacurilor este cea mai pronunțată în București, Banat și Moldova. Un alt aspect important este faptul că în momentul acesta, oferta de polițe de asigurare este una modestă, cu doar două companii de asigurări prezente în România”, a declarat Cosmin Neagu, Client Director & Global Client Network Manager în cadrul AON Romania, companie care a organizat recent webinarul „Riscurile Cibernetice: de la amenințare, la soluții”.
Un sondaj realizat de SwissRe, una dintre cele mai importante companii globale de reasigurare, dezvăluie că piața asigurărilor cibernetice continuă să experimenteze o creștere substanțială. Primele de piață sunt de așteptat să crească la 16,6 miliarde dolari până în 2025.
La nivel mondial, 69% din companii folosesc AI
În cadrul evenimentului, experții invitați au atras atenția asupra faptului că atacurile reprezintă doar o parte a complexității suprafeței de risc pentru organizațiile din întreaga lume care adoptă tehnologii noi de tipul inteligenței artificiale (AI) sau active digitale. Circa 69% dintre organizații folosesc deja produse sau servicii AI. În proporție de 54% dintre organizațiile care au participat la sondajul realizat de compania AON susțin că au experimentat unul sau mai multe incidente de securitate severe în ultimele 24 de luni. Principalul tip de atac este în continuare cel de tip ransomware (60%), iar breșele de date sunt în creștere (20%). „Riscurile organizaționale au devenit sistemice într-un context în care impactul crește odată cu tensiunile geopolitice în care ne aflăm, sau cu fragilitatea lanțurilor de aprovizionare, demonstrând nevoia acută de a consolida reziliența digitală a companiilor. În ultimii ani, a existat, de asemenea, o creștere masivă a adoptării tehnologiilor AI nu numai prin utilizarea ingineriei sociale, ci și prin solicitarea de informații sensibile despre industrii și date sensibile pentru companii. În acest nou peisaj de atacuri cibernetice, apare întrebarea: ce putem face pentru a proteja organizațiile și oamenii?”, a declarat Kushtrim Aziri - AON Elveția, broker specializat în cibernetică.
Polițele de asigurare în cazul unui atac cibernetic câștigă teren
Implementarea unei strategii răspunzătoare la incidentele cibernetice este vitală pentru orice organizație, în condițiile în care trei sferturi dintre atacurile cibernetice care au reușit să penetreze sistemele de securitate ale organizațiilor au avut drept rezultat pierderi financiare semnificative pentru companii. În rândul managerilor companiilor care au participat la sondaj, nivelul de conștientizare asupra nevoii creării scenariilor pre și post-incident cibernetic este foarte ridicat, însă 87% dintre ei consideră că nu sunt încă suficient de protejați, a transmis AON România într-un comunicat. „Odată cu ritmul tehnologic de astăzi, este esențial pentru organizații să-și dezvolte o reziliență solidă și să lucreze continuu pentru a-și crește maturitatea în fața riscului cibernetic. O componentă eficientă a acesteia poate fi transferul riscurilor pe piața asigurărilor prin utilizarea asigurărilor cibernetice”, susține Raphael Schmid, AON Elveția.