x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Avize ilegale pentru patrimoniu

Avize ilegale pentru patrimoniu

de Iulia Barbu    |    09 Dec 2009   •   00:00

Ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, ministrul Culturii, Theodor Paleologu, a anunţat că peste 50 de avize, suspecte de a fi ilegale, date de Direcţia de Cultură Bucureşti, vor fi analizate şi verificate.



Jurnalul Naţional a arătat de nenumărate ori modul în care clădiri de patrimoniu sau zone protejate au fost distruse de ambiţiile imobiliare ale diverşilor investitori. Numai în apropierea Grădinii Icoanei, mai multe blocuri au primit avize îndoielnice, ignorând atât caracterul zonei, cât şi reglementările impuse de monumentele istorice din apropiere. Case vechi au fost puse la pământ în câteva zile cu ajutorul avizelor Direcţiei de Cultură. Proiectele, care se nasc în zone ce ar trebui protejate, şi nu distruse, sunt oprite numai prin efortul ONG-urilor.

PALATUL ŞTIRBEI

O acţiune de acest gen a reuşit să influenţeze pozitiv decizia Ministerului Culturii privind ridicarea unui hotel lângă Palatul Ştirbei. Se întâmpla la 25 noiembrie. După protestul organizaţiilor neguvernamentale, membrii comisiei au respins aprobarea Planului Urbanistic Zonal de pe Calea Victoriei. Proiectul a rămas însă valabil. Poate fi rediscutat oricând, mai ales că beneficiarul a promis şi reabilitarea Palatului Ştirbei. Theodor Paleologu, ministrul Culturii, a precizat că a primit o scrisoare din partea proprietarului Palatului Ştirbei, al cărui PUZ a fost respins. Proprietarul, care vrea să construiască în spatele Palatului Ştirbei o clădire ce depăşeşte regimul de înălţime al zonei, i-a acuzat pe doi dintre membrii CNMI de conflict de interese şi a spus că aceştia ar trebui excluşi din comisie. Paleologu a precizat că nu a constatat vreun conflict de interese în cazul nici unuia. De asemenea, proprietarul Palatului Ştirbei a mai cerut ministrului să invalideze avizul nefavorabil dat de CNMI pentru PUZ din Calea Victoriei. "Nu voi face aşa ceva. Trebuie să vină cu alt proiect", a declarat Paleologu acuzând şi o "practică de constantă presiune asupra membrilor comisiei".

×
Subiecte în articol: economic