x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Bani din Germania: 5.000 euro/camion

Bani din Germania: 5.000 euro/camion

de Valentin Gros    |    30 Noi 2020   •   10:42
Bani din Germania: 5.000 euro/camion

Companiile de transport rutier din România care au achitat taxe de drum în Germania mai au termen până vineri, 4 decembrie 2020, pentru a se înregistra în vederea rambursării unei părți din taxele achitate în perioada 2017-2020.

„Toate firmele care au plătit suplimentar taxe de drum au dreptul la o rambursare din partea statului german, iar conform datelor actuale, aceasta se ridică între 4% și 7%”, se arată într-un comunicat transmis de Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR).

Estimările inițiale arată că sumele pot ajunge până la 5.000 euro pe camion, menționează documentul citat. Solicitanții se pot înscrie pe un portal realizat de UNTRR în parteneriat cu firma de avocatură Hausfeld. 

×