Mult plimbatul Oficiu Naţional al Registrului Comerţului s-ar putea întoarce în subordinea camerelor de comerţ teritoriale, conform proiectului iniţiat de Ministerul pentru IMM-uri, dar neavizat de Ministerul Justiţiei. Ştefan Popa, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, a prezentat un plan financiar de alocare a veniturilor ce-i vor reveni din încasările de la Registrul Bucureşti.
Mult plimbatul Oficiu Naţional al Registrului Comerţului s-ar putea întoarce în subordinea camerelor de comerţ teritoriale, conform proiectului iniţiat de Ministerul pentru IMM-uri, dar neavizat de Ministerul Justiţiei. Ştefan Popa, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, a prezentat un plan financiar de alocare a veniturilor ce-i vor reveni din încasările de la Registrul Bucureşti. “Dacă Registrul bucureştean va ajunge la noi, banii ce vor fi realizaţi vor fi daţi pentru sprijinirea membrilor noştri, care sînt peste 95% microîntreprinderi şi firme mici şi mijlocii”, a declarat Ştefan Popa, la un seminar organizat de instituţia pe care o conduce. El a adăugat că societăţile bucureştene vor beneficia de cele mai mari fonduri, pentru că Registrul Comerţului din Capitală este cel mai mare la nivel naţional.
Citește pe Antena3.ro