Presedintele Traian Basescu a declarat, marti, la RRA, ca unele companii de stat vor fi lasate sa intre in faliment, refuzand sa dea exemple.
'Nu s-a stabilit inca o lista, dar Guvernul, neavand posibilitatea sa plateaca datoriile acestor regii, va trebui sa creeze posibilitatea ca firmele creditoare sa vina la masa credala si din vanzarea activelor companiilor de stat sa-si acopere datoriile', a spus seful statului.
El a subliniat ca acest proces va aparea cu certitudine '. Politic, decizia e clara, nu mai finantam ineficienta', sustine Basescu.
'Nu mai putem tolera cangrene in economia romaneasca. Va ramane amintire faptul ca Guvernul scoate din dificultate orice companie', a spus Traian Basescu.
FMI a stabilit cu autoritatile romane un numar de 15 societati de stat care vor avea manageri privati, printre acestea numarandu-se cele mai mari companii care nu vor fi privatizate, a declarat luni Jeffrey Franks, seful misiunii FMI de evaluare a acordului stand-by cu Romania.
Nuclearelectrica, Hidroelectrica, CFR Marfa, CFR Calatori si CFR Infrastructura se numara printre cele 15 companii de stat care vor avea manageri privati, iar la unele dintre ele vor fi inlocuiti si membrii CA, a declarat pentru MEDIAFAX Jeffrey Franks, seful misiunii FMI.
Potrivit oficialului FMI, lista celor 15 companii este rezultatul primelor negocieri cu autoritatile romane, iar in final numarul ar putea fi diferit.
In luna mai, Franks afirma ca 30-40 de companii cu capital de stat vor avea management privat.
FMI a extins in noul acord lista societatilor de stat monitorizate prin includerea unor companii precum Tarom, Posta Romana, Oltchim, SNLO, Electrica Transilvania Nord si va evalua atat pierderile, cat si arieratele pentru ca unele dintre sunt luate fi luate in calcul la bugetul general consolidat.
Alte companii monitorizate sunt Compania Nationala a Huilei (CNH), Termoelectrica, CFR SA, CFR Calatori, Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania, Metrorex, CFR Marfa, Electrificare CFR, Compania Electrocentrale Bucuresti si Administratia Nationala a Imbunatatirilor Funciare.