x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Berceanu, acuzat că minte în privinţa cofinanţării

Berceanu, acuzat că minte în privinţa cofinanţării

de Daniela Ivan    |    03 Aug 2010   •   00:00

Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, minte că nu are bani de cofinanţare pentru proiectele europene, inclusiv autostrăzi, le-a spus şeful delegaţiei FMI în România, Jeffrey Franks, reprezentanţilor sindicatelor. Această afirmaţie a fost adusă în discuţie presei de liderul Confederaţiei Meridian, Ion Popescu.

Finanţarea proiectelor europene şi eliminarea subvenţiilor pentru energia termică au fost principalele subiecte discutate ieri de reprezentanţii sindicatelor şi cei ai misiunii FMI. În acest context, sindicaliştii au solicitat FMI suplimentarea acordului cu România cu 2,5-3 miliarde de euro pentru prefinanţarea proiectelor europene, însă FMI susţine că nu se pune problema acordării unor sume suplimentare în acest sens. "Nu este vorba despre acordarea unor sume suplimentare, ci despre utilizarea banilor în cadrul bugetului şi despre eliminarea piedicilor în utilizarea eficientă a banilor europeni", a declarat Franks. Însă vicepreşedintele Cartel Alfa, Petru Dandea, a mai spus că, dacă această suplimentare nu se poate face, atunci ar trebui ca o parte din tranşele finale de împrumut să fie direcţionate către prefinanţarea proiectelor europene.

Un alt subiect a fost eliminarea subvenţiilor pentru energia termică. "Va scădea numărul celor care plătesc, vor avea loc debranşări, ceea ce va afecta şi producătorii, care nu vor mai avea resurse pentru a funcţiona", a explicat Dumitru Costin, preşedintele BNS, la finalul întâlnirii cu delegaţia FMI.

×
Subiecte în articol: economic