x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Blejnar are o soţie de milioane

Blejnar are o soţie de milioane

de Daniela Ivan    |    12 Sep 2011   •   21:00
Blejnar are o soţie de milioane

Sorin Blejnar, seful ANAF, nu a dat inca informatii credibile despre finantarea locuintei lui din Piata Domenii din Bucuresti, nici pentru sursa imprumutului de peste jumatate de milion de lei pe care l-a luat de la socrul lui, Toader Buzabrici.

Apar insa informatii noi despre provenienta unor importante sume de bani de la firme in care sotia sa, Andreea-Florentina Blejnar, si socrul sau sunt actionari. Firme care subit apar cu o profitabilitate spectaculoasa dupa ce Blejnar a fost numit presedinte la ANAF.

In declaratiile de avere si de in­terese, presedintele ANAF re­cu­noas­te ca sotia este asociat majoritar (95%) la Tetacons, dar omite sa mentioneze ca aceasta firma detine 50% din Dial-Ton SA Arad, societate cu o cifra de afaceri de 35 de milioane de lei, scrie portalul financiarul.ro. Aceasta, in conditiile in care Dial-Ton a inregistrat anul trecut un pro­fit net de peste un milion lei si o cifra de afaceri de 35,15 milioane de lei, cu numai 17 angajati.

Societatea aradeana se ocupa cu distributia de cartele prepay si a incheiat contracte profitabile cu benzinariile OMV Petrom, Lukoil si Rompetrol dupa numirea lui Sorin Blejnar la sefia ANAF, se mai arata in financiarul.ro.

In mai 2010, societatea aradeana 'da lovitura' si deschide puncte de lucru in 10 benzinarii Lukoil, situate in localitatile Pecica (Arad), Bicazu Ardelean (Neamt), Scheia (Suceava), Baia Mare (Maramures), Satu-Mare (Satu-Mare), Cenadul Mare (Timis), Orastie (Hunedoara), Craiova (Dolj), Daia (Giurgiu), Constanta (Constanta).

Dar chiar din mai 2009, cand Blej­nar era de cateva luni presedinte la ANAF, firma la care familiei sa este actionara cu 50% a incheiat cu OMV Petrom un contract de furnizare de produse. La pozitia 435 din Lista indicativa a contractelor cu o va­loare mai mare de 10.000 RON fiecare, in vigoare la data de 31 decembrie 2009' apare Dial-Ton.

In urma acestor contracte pro­fitabile, a castigat nu numai firma Dial-To, ci si Tetacons, detinuta de sotia sa si condusa de socrul sau. Aceasta a reusit sa treaca de pe pierdere, cum era in 2008, pe casti­guri de 278.395 lei, in 2010.

Pentru anul 2008, firma familiei lui Blejnar a raportat venituri de 9.566 de lei si cheltuieli de 17.455 de lei, rezultand o pierdere de 7.889 de lei. Datoriile totale la 31 decembrie 2008 erau de 173.998 de lei, in conditiile in care disponibilul in casa si conturi se cifra la 190.133 de lei.

In 2009, veniturile au urcat la 137.585 de lei, iar cheltuielile au coborat la 2.837 de lei, profitul net re­zul­tat fiind de 133.377 de lei (96,9% din total venituri). In 2010, veniturile au crescut de peste doua ori, comparativ cu anul trecut, iar cheltuielile au scazut la 645 lei. Profitul net s-a cifrat la 278.395 de lei.

×
Subiecte în articol: economia