Şeful ANAF, Sorin Blejnar, a dat o gaură imensă în bugetele administraţiilor locale printr-un ordin emis pe 1 februarie 2011, prin care impozitele pe salariile angajaţilor unor puncte de lucru ale firmelor nu mai sunt plătite către bugetul local, acolo unde firma îşI desfăşoară activitatea, ci sunt direcţionate spre trezoreriile localităţilor în care firmele respective au sediile sociale. Acest lucru a făcut ca bugetele locale să sărăcească în medie cu 30%, iar sărăcirea s-a instalat rapid, în numai o lună de la aplicarea ordinului.
Deputatul PSD Mircea Duşa a prezentat azi o statistică a găurilor pe care Blejnar le-a dat bugetelor locale, din care reiese că buzunarele administraţiilor locale (consilii judeţene şI locale) sunt în luna martie cu o treime mai goale decât în luna februarie. “Cam la toate judeţele în luna martie au intrat cam cu 30% mai puţini bani la bugetele locale faţă de luna februarie. Cea mai mare pierdere este la judeţul Argeş de 42%, 36% la Bacău, 34% la Giurgiu”, a exemplificat Duşa. “DeşI are în întreţinere şcoli, grădiniţe şI spitale, administraţia locală nu a primit suficienţI bani pentru a susţine această activitate. Mai mult, ordinul lui Blejnar intervine brutal în viaţa comunităţilor, luând anumite sume din bugetele locale, după ce aceste bugete au fost aprobate. În localităţile mici, consiliile locale nu mai pot să susţină nici măcar cheltuielile de funcţionare”, a declarat Duşa.
“Toate actele normative care au fost date în domeniul administraţiei locale nu înseamnă decât împărţirea banilor la nivel central şi nu la nivelul administraţiei locale”, a mai declarat Duşa, adăugând că interesul Guvernului este să strângă toţI banii la nivel central după căre să-I direcţioneze spre localităţile în care are un interes electoral. “USL va monitoriza felul în care se dau banii, felul în care se finanţează programele care sunt la Ministerul Dezvoltării, Ministerul Mediului şi Ministerul Administraţiei şi Internelor pentru a vedea în ce direcţie s-au dus aceşti bani.
Săptămâna trecută s-au împărţit bani către judeţele care susţin candidatura domnului Boc la preşedinţia partidului, în defavoarea celor care susţin, probabil, candidatura lui Vasile Blaga”, a completat Mircea Duşa. În ţară, o serie de primari au început deja să critice ordinul lui Blejnar. La Buzău, primarul Constantin Boşcodeală declara că bugetul primăriei a pierdut în luna martie 30 de miliarde de lei vechi. “44 la sută din impozitul pe venit al salariaţilor din municipiu ar fi trebuit să ajungă în conturile Primăriei, lucru care s-a şntâmplat până luna trecută. De la acel ordin, banii, cu toate că salariile se dau aici, au plecat la sediile sociale ale firmelor”, a declarat într-o conferinţă de presă primarul oraşului Buzău, Constantin Boşcodeală.