x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Blue Air - Trei Boeinguri noi

Blue Air - Trei Boeinguri noi

de Diana Rucinschi    |    11 Iul 2008   •   00:00
Blue Air - Trei Boeinguri noi

Blue Air a achiziţionat anul acesta trei aeronave Boeing 737-800 Next Generation (NG). Prima a efectuat primul zbor, cu destinaţia Paris, la 8 iulie, celelate două fiind programate să devină active începînd cu luna decembrie a acestui an, respectiv prima jumătate a anului 2009.

"Noile aeronave au o capacitate mai mare de zbor şi pot prelua fluxul mare de pasageri. Nu în ultimul rînd, seria NG reduce emisiile de dioxid de carbon cu pînă la 4%, aducînd beneficii considerabile economice şi de protecţia mediului înconjurător", a declarat directorul general al Blue Air, Gheorghe Răcaru (foto). Preţul de catalog al avioanelor achiziţionate este de 70 de milioane de dolari. Pentru următorii cinci ani, Blue Air şi-a programat suplimentarea flotei cu încă două avioane Boeing 737-800 Next Generation şi trei aeronave tip NG seria 9000 ER. Blue Air şi-a dublat în 2007 atît numărul de pasageri.

×
Subiecte în articol: economic blue air