Factura lunară la energie ar putea creşte în 2011 în medie cu 2 lei, ca urmare a introducerii unei contribuţii pentru sprijinirea producţiei de energie în unităţi de cogenerare de înaltă eficienţă.
“Orice consumator va plăti 20 lei/MWh (0,02 lei/kWh – n.r.) pentru energia produsă în cogenerare”, a declarat Dan Iuliu Plaveti, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), citat de Mediafax. El a adăugat că deocamdată ANRE nu are date care să indice o creştere a preţului electricităţii sau a gazelor naturale în anul următor. Consumul mediu anual în România pe gospodărie este de 1.200 kWh, adică 100 kWh pe lună, astfel că un consumator ar urma să plătească anual în plus la factură o sumă de 24 de lei dacă adăugăm şi TVA. Valoarea contribuţiei va fi inclusă în factura lunară la electricitate transmisă consumatorilor, potrivit unui proiect de ordin al preşedintelui ANRE. Schema de sprijin, prin care autorităţile estimează că vor aloca 17,2 miliarde de lei pentru aproximativ 500 de companii, a fost autorizată de Comisia Europeană la sfârşitul lunii septembrie. Contribuţia va fi acordată lunar producătorilor de energie electrică şi termică în cogenerare în intervalul 2010-2023, pe o perioadă de maximum 11 ani consecutivi, ca o formă de bonus pentru sprijinirea acestui sector.
Autorităţile speră ca astfel să existe un imbold pentru companii să investească în sistemul de termoficare din marile oraşe. Premierul Emil Boc califica anul trecut sectorul de termoficare drept o “bombă cu ceas”. Această iarnă este ultima în care se mai acordă subvenţii pentru gigacalorie. Eliminarea acestora ar duce la creşterea preţurilor cu procente între 40% şi 100%.