x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Şi retrocedarea pe puncte îi îmbogăţeşte pe samsari

Şi retrocedarea pe puncte îi îmbogăţeşte pe samsari

de Cristian Anton    |    27 Ian 2017   •   12:58
Şi retrocedarea pe puncte îi îmbogăţeşte pe samsari
Sursa foto: Victor Stroe

Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) a emis, din 2013 până în prezent, decizii de compensare de 2,2 miliarde puncte, pentru mai bine de 14.000 de beneficiari. De pe 3 ianuarie 2017, aceştia vor intra efectiv în posesia despăgubirilor. Cum valoarea unui punct este de un leu, înseamnă că statul va face plăţi de peste 500 de milioane de euro. Ca întotdeauna, au apărut şi samsari, care cumpără puncte la mica publicitate cu o treime din preţul acestora, după care le încasează valoarea întreagă de la stat. Un business profitabil pe spinarea românilor lăsaţi fără case de comunişti.

 

Compensarea prin puncte este o modalitate de despăgubire prevăzută de Legea nr. 165/2013 pentru foștii proprietari cărora nu li s-au restituit în natură imobilele confiscate în regimul comunist. Punctele sunt acordate prin deciziile de compensare emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI), după ce ANRP a verificat legalitatea propunerilor formulate de autoritățile locale pentru acordarea de despăgubiri și a stabilit cuantumul măsurilor reparatorii prin aplicarea grilei notariale. Potrivit ANRP, din 2013 până în prezent, CNCI a emis 7.330 de decizii de compensare în cuantum de 2.229.672.509 puncte. Numărul beneficiarilor deciziilor de compensare este de aproximativ 14.500, iar cel mai mare cuantum al unei decizii de compensare este de 39.083.956 puncte.

Informaţii, doar pe site-ul ANRP

Transformarea punctelor în numerar se face începând cu anul 2017, în baza cererii depuse la ANRP de către titularii deciziilor. Interesant este că, până la această dată, au fost depuse doar 1.200 de astfel de cereri, ceea ce înseamnă că mai puţin de 10% din cei îndreptăţiţi vor încasa bani anul acesta. Un impediment birocratic, în condiţiile în care e greu de crezut că mii de beneficiari de la ţară, oameni bătrâni şi fără acces la internet, pot intra pe site-ul ANRP, singurul loc pe care se află informaţia despre necesitatea depunerii unei cereri. 

 

„Având în vedere că sumele aferente punctelor se vor plăti în cinci tranșe anuale, estimăm că în anul 2017 se vor emite titluri de plată pentru suma de 445.934.501 lei. La această sumă se va adăuga și cuantumul primei tranșe din totalul punctelor care vor fi acordate în anul 2017”, potrivit răspunsului transmis de ANRP la solicitarea Jurnalului Naţional.

 

După primirea cererilor, ANRP emite titluri de plată persoanelor îndreptățite în ordinea emiterii deciziilor de compensare. Un titlu de plată va avea valoarea minimă de 20.000 de lei, cu condiția ca această sumă să nu depășească totalul despăgubirilor acordate. Sumele vor fi plătite de Ministerul Finanțelor Publice, prin CEC Bank. De la momentul emiterii titlurilor de plată de către ANRP, acestea trebuie onorate în termen de 180 de zile.

 

2,22 miliarde de lei este valoarea despăgubirilor aprobate de ANRP începând cu anul 2013 în baza punctelor atribuite

 

Samsarii de puncte

De circa doi ani, au apărut şi samsarii de puncte. Câteva persoane cumpără puncte de compensare la mica publicitate de la titularii lor de drept, iar preţul tranzacţiilor este în jur de 0,3 lei, în condiţiile în care un punct valorează un leu. Un business imoral, dar perfect legal. De cele mai multe ori, este vorba despre oameni săraci sau bolnavi, care nu pot aştepta cinci ani până când ANRP le plăteşte despăgubirile la care au dreptul şi au nevoie urgentă de bani. Aşa că aleg să iasă în pagubă, statul român permiţînd ca aceşti oameni să fie din nou batjocoriţi, după ce i-a lăsat şi fără case în regimul comunist. 

Statul trebuie să plătească despăgubiri de peste jumătate de miliard de euro prin metoda punctelor de compensare. 14.500 de români aşteaptă să li se restituie contravaloarea caselor confiscate de comunişti

×