Investitorii spanioli achiziţionează terenuri in marile oraşe din Romănia şi se pregătesc să demareze construcţia unor ansambluri rezidenţiale pentru clasa medie. Venirea lor duce la creşterea calităţii construcţiilor, prin impunerea standardului spaniol.
Clasa medie, Ţintă a dezvoltatorilor
Investitorii spanioli achiziţionează terenuri in marile oraşe din Romănia şi se pregătesc să demareze construcţia unor ansambluri rezidenţiale pentru clasa medie. Venirea lor duce la creşterea calităţii construcţiilor, prin impunerea standardului spaniol.
In Bucureşti, Cluj, Timişoara şi Constanţa vor apărea numeroase ansambluri rezidenţiale construite de investitori spanioli in următorii doi-trei ani. "Am vorbit cu căţiva investitori mari din Spania care au deja cumpărate terenuri şi acum aşteaptă proiectele de urbanism pentru a da drumul la lucrări", a spus Ion Cătuţoiu, director general la compania de consultanţă imobiliară Real Time, prezent la tărgul imobiliar Sima, de la Madrid. El a adăugat că, după stagnarea pieţei imobiliare spaniole, investitorii se orientează către Romănia, Bulgaria, Polonia, Brazilia, Argentina şi privesc cu interes chiar şi spre China.
Toţi marii antreprenori doresc acum să se repoziţioneze pe alte pieţe profitabile, iar Romănia este o destinaţie foarte atractivă. "Nu am intălnit la tărg nici un dezvoltator care să nu fie interesat să cumpere terenuri in Romănia pentru viitoare construcţii sau pentru a le revinde", a precizat Cătuţoiu.
AVANTAJE. Calculele sunt simple: Bucureştiul, spre deosebire de Madrid, are incă terenuri in interiorul oraşului, in special cele care aparţin fostelor fabrici comuniste ce se vor reloca in afara oraşului. Mai sunt şi parcelele care au fost recăştigate de foştii proprietari. Toate aceste terenuri sunt foarte profitabile. "De exemplu, un teren in interiorul Bucureştiului, pentru care există PUZ şi proiect pentru construcţie, are o valoare cu 50% mai mare decăt atunci cănd nu avea aceste proiecte", spune reprezentantul Real Time. In plus, investiţia intr-un teren bine ales aduce profituri de 30%-40% pe an, in unele cazuri chiar şi peste 50%.
CALITATE. Intrarea spaniolilor va duce şi la creşterea calităţii construcţiilor pe piaţa autohtonă, intrucăt aceştia sunt obişnuiţi să construiască la un cu totul alt standard decăt cel romănesc. "Există căteva diferenţe majore intre ansamblurile rezidenţiale care se dezvoltă in Madrid şi cele din Bucureşti", spune Cătuţoiu. In Madrid nu se incepe construcţia pănă cănd infrastructura nu este asigurată. Este vorba nu numai despre canalizare, apă, lumină, reţele de telefonie şi internet, ci şi despre drumuri şi transport local.
In plus, proiectele sunt foarte echilibrate intre zona rezidenţială, cea de retail şi spaţiile pentru birouri, iar autorităţile locale sunt interesate să asigure infrastructura necesară. Şi modul in care sunt proiectate ansamblurile rezidenţiale, ca intreg, de spanioli este diferit. "Romănii caută apartamente cu suprafeţe mari. De exemplu, apartamentele cu două dormitoare au o suprafaţă construită intre 90 şi 150 mp. In Spania, acelaşi tip de apartament are intre 70 şi 100 mp. In schimb, spaţiile comune sunt foarte generoase", spune directorul Real Time. Ai curţi interioare, spaţii de joacă pentru copii, parcuri,piscină şi alte locuri de socializare. "La noi, apartamentele sunt mari, spaţioase, dar cănd ieşi afară din bloc dai peste un alt bloc", spune Cătuţoiu.
La ei nu-i ca la noi
De ce sunt interesaţi ibericii să vină in Romănia? Pentru că piaţa imobiliară spaniolă traversează o criză din cauză că oferta a depăşit cu mult cererea. Există apartamente care nu-şi găsesc locatari şi, cu toate acestea, preţurile nu scad, pentru că imobilele sunt cotate la preţuri minime de bănci şi nu pot cobori sub acestea, spune Cătuţoiu. Un metru pătrat construit intr-unul din ansamblurile rezidenţiale ridicate la periferia Madridului costă intre 5.000 şi 8.000 de euro. Asta inseamnă că pentru un apartament de 70 mp se plăteşte minim 350.000 de euro! In schimb, in zona de coastă, acolo unde se ridică minicartiere de case de vacanţă, preţurile coboară simţitor. Acelaşi apartament de 70 mp poate fi achiziţionat şi cu 150.000-200.000 de euro.