x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Cheltuielile gospodăriilor au ajuns la peste 87% din venituri în trimestrul IV din 2021

Cheltuielile gospodăriilor au ajuns la peste 87% din venituri în trimestrul IV din 2021

06 Apr 2022   •   10:50
Cheltuielile gospodăriilor au ajuns la peste 87% din venituri în trimestrul IV din 2021

Veniturile medii lunare pe gospodărie au fost de 6.055 lei/gospodărie și de 2.395 lei/persoană în trimestrul IV 2021, arată datele INS.

Chetuielile lunare s-au ridicat la 5.291 lei/ gospodărie și de 2.093 lei/persoană în ultimul trimestru de anul trecut. Acestea  au reprezentat 87,4% din veniturile totale.

Veniturile lunare în bani au fost de 5.591/gospodărie și 2.212 lei/persoană iar cele în natură s-au ridicat la circa 464 lei/gosodărie și 183 lei/persoană. 

De asemenea, veniturile din salarii și cele asociate au reprezentant sursa principală de venituri, de 68,2% din total. 

La formarea veniturilor totale ale gospodăriilor, au contribuit veniturile din prestaţii sociale 18,2%, în natură 7,7%, contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii 6,6%, din agricultură 1,9%, din activităţi neagricole independente 1,8%, din proprietate şi vânzarea de active din patrimoniul gospodăriei 0,9%.

Produsele alimentare şi băuturile nealcoolice au reprezentat, în medie, 32,3% din consumul gospodăriilor.

Cheltuielile au mers la achiziția de mâncare, produse nealimentare, servicii, transferuri către administraţia publică şi privată şi către bugetele asigurărilor sociale, sub formă de impozite, contribuţii, cotizaţii, acoperirea unor nevoi legate de producţia gospodăriei, respectiv hrana animalelor şi păsărilor, plata muncii pentru producţia gospodăriei, produse pentru însămânţat, servicii veterinare.

Cheltuielile pentru investiţii, cumpărarea sau construcţia de locuinţe, cumpărarea de terenuri şi echipament necesar producţiei gospodăriei, cumpărarea de acţiuni reprezintă doar 0,3%.

 

×
Subiecte în articol: venituri cheltuieli