x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie China vrea sa impuna sanctiuni SUA. Si cere permisiunea OMC

China vrea sa impuna sanctiuni SUA. Si cere permisiunea OMC

12 Sep 2018   •   06:57
China vrea sa impuna sanctiuni SUA. Si cere permisiunea OMC

China a solicitat permisiunea Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) pentru a impune Statelor Unite sancţiuni comerciale în valoare de aproximativ şapte miliarde de dolari anual legate de unele mărfuri americane. 

 

Documente publicate de OMC arată că, potrivit Beijingului, Washingtonul nu s-a conformat unei decizii a organizaţiei şi recomandărilor structurii de reglementare a disputelor din cadrul OMC. 

China a obţinut în 2016 o decizie a OMC în privinţa unei dispute privind metodologiile aplicate de SUA în procedurile anti-dumping. Decizia a fost confirmată printr-un apel, anul trecut, dar partea chineză consideră că americanii nu au făcut niciun efort semnificativ şi niciun progres în implementarea obligaţiilor care le revin. 

Din acest motiv, China solicită suspendarea concesiilor şi altor obligaţii la un nivel echivalent cu pierderile sau daunele suferite, care se ridică la 7,043 miliarde de dolari anual. AGERPRES

×