x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Cine cîştigă din criza mondială

Cine cîştigă din criza mondială

21 Apr 2008   •   00:00
Cine cîştigă din criza mondială

CIRCUIT ● Banii se întorc în Occident, dar au alt stăpîn
Criza economică mondială nu are numai perdanţi, ci şi cîştigători. O serie de fonduri suverane şi conglomerate din Orient au pompat 18,51 miliarde de euro pentru achiziţionarea de procente importante de acţiuni la unele dintre cele mai mari companii vestice.



CIRCUIT ● Banii se întorc în Occident, dar au alt stăpîn
Criza economică mondială nu are numai perdanţi, ci şi cîştigători. O serie de fonduri suverane şi conglomerate din Orient au pompat 18,51 miliarde de euro pentru achiziţionarea de procente importante de acţiuni la unele dintre cele mai mari companii vestice.


Din criza de lichidităţi care a cuprins companiile occidentale au profitat marii giganţi industriali ai Estului şi fondurile suverane de investiţii, care au cumpărat, peste noapte, pachete consistente de acţiuni la marile concerne americane şi europene. Acestea au achizţionat titlurile fie prin tratative directe cu grupuri aflate în dificultate şi cu probleme de lichidităţi, fie au cumpărat acţiuni ieftine de pe bursele occidentale în urma scăderilor survenite. De la Citigroup, cea mai mare bancă americană, pînă la giganţii petrolieri British Petroleum şi Total, toate trebuie să facă faţă atît crizei economice, cît şi asaltului investitorilor orientali. Tranzacţiile totalizează 18,51 miliarde de euro.


PETROLIER. Săptămîna aceasta un fond de investiţii controlat de statul chinez a preluat 1% din compania British Petroleum (BP), una din primele cinci companii petroliere din lume. Fondul chinez SAFE (State Administration of Foreign Exchange – Administratorul de Stat al Rezervei Valutare) a plătit 1,24 miliarde de euro. Acesta are posibilităţi uriaşe de finanţare, rezervele atingînd 1.059 miliarde de euro. Puţin mai înainte aceeaşi instituţie financiară a preluat  1,6% din titlurile Total, cel mai mare grup petrolier din Franţa pentru 1,76 miliarde de euro. Acelaşi fond a mai cumpărat în luna ianuarie o participaţie de circa 1% şi la Australia and New Zeeland Banking Group. Visa este o altă companie la care fondurile chineze au preluat acţiuni. Aceasta a efectuat recent o ofertă publică iniţială, la care China Investment Corp, ce deţine fonduri de peste 125 de miliarde de euro, a cumpărat titluri de 100 de milioane de euro.


FINANŢE. Dar nu numai fonduri chineze se fac cunoscute prin cumpărarea de acţiuni la companii occidentale, ci şi structuri din statele arabe bogate în petrol. O dată cu criza imobiliară americană, investitorii din întreaga lume au preferat să plaseze banii pe bursele de mărfuri. Astfel au fost înregistrate recorduri absolute la aur, platină, cereale şi petrol. Preţurile record ale barilului de petrol au făcut ca statele din Golful Persic să aibă venituri record. Iar o parte din aceşti bani sunt investiţi de fondurile suverane tot în companii occidentale. Dubai International Financial Center (DIFC) a achiziţionat 2,2% din grupul bancar german Deutsche Bank pentru
1,3 miliarde de euro.

Abu Dhabi Investment Authority, un fond suveran din Emiratele Arabe Unite a cumpărat la finele lui 2007 4,9% din acţiunile Citigroup, pentru 4,77 miliarde euro. Dar în luna ianuarie 2008, banca a mai vîndut o parte din titluri către Kuweit Investment Authority şi prinţului saudit Alwaleed bin Talal, cel de-al 13-lea miliardar al lumii, potrivit Forbes, cu o avere estimată de 12,76 miliarde euro. Această nouă tranzacţie cu acţiuni Citigroup a mai adus băncii un plus de 7,86 miliarde euro.


STRATEGIC. Pe lîngă fondurile chinezeşti şi arabe şi companiile indiene au făcut achiziţii importante. Tata Motors a anunţat preluarea mărcilor de lux Jaguar şi Land Rover de la constructorul american Ford Motor Co pentru 1,48 miliarde de euro, mai puţin de jumătate din preţul plătit de Ford. Compania a încheiat anul trecut cu un minus de 7,93 miliarde de euro şi prin vînzare şi-a mai redus pierderile.

Nici giganţii ruşi nu au scăpat prilejul de a cumpăra în Occident. Gazprom a achiziţionat anul trecut de la OMV 50% din acţiunile centrului de depozitare de la Baumgartden din Austria, unul dintre cele mai mari hub-uri din Europa. Baumgartden trebuie să fie punctul terminus pentru gazoductele Nabucco şi South Stream.
daniel.ionascu@jurnalul.ron


Reglementarea fondurilor suverane

SUA au cerut lui Dominique Strauss-Kahn, directorul general al FMI (foto) şi Băncii Mondiale reglementări mai clare în privinţa activităţii fondurilor suverane după ce au observat în ultimele luni că acestea achiziţionează foarte multe acţiuni la companii americane, obligaţiuni şi bonuri de tezaur ale trezoreriei, dar şi a active precum proprietăţi imobiliare sau platforme industriale. Potrivit New York Times, SUA se tem că aceste state îşi vor folosi influenţa pe piaţele financiară, bursieră, imobiliară pentru a obţine concesii în probleme spinoase, precum dosarul arabo-israelian, programul de înarmare al Iranului, pacificarea Irakului, problema Taiwanului. Deşi promovează libertatea de circulaţie a capitalurilor, administraţia americană s-a opus tentativei de preluare asupra controlului administraţiei mai multor porturi americane de către o companie din Dubai. Opoziţia SUA au făcut ca şi China National Offshore Oil Corporation să îşi retragă în 2005 oferta de 18,4 miliarde de dolari pentru achiziţionarea Unocal, cea de-a opta companie petrolieră americană.


×
Subiecte în articol: economic miliarde acţiuni