"S-a introdus acea declaraţie specială. Se compensează. Acesta a fost efortul pe care statul l-a făcut la prima declarare şi ni s-a părut normal ca să ştie pentru că nu e o sumă mică. Au fost multe dezbateri când s-a mers pe această compensare, 25 de bani statul român, 25 de bani agentul economic care a fost de acord să intre în acest sistem de compensare. Vedeţi, el funcţionează. Deja s-au depus primele declaraţii, s-au făcut primele compensări. Este un lucru bun şi cred că toţi ştim că preţul la combustibil a scăzut un pic şi prin acest acest lucru. Făcusem la un moment dat un calcul pentru că toată lumea întreba cât îi. Păi la un plin pe care îl faci u undeva la 40 de lei, 40 de lei şi un pic o economie. Este mult sau este puţin aia decide fiecare dintre noi, dar este o economie. Şi noi ca stat ne respectăm angajamentul pe care l-am făcut către agenţii economici care au intrat în acest mecanism şi deja el funcţionează", a spus Lucian Ovidiu Heiuş, președintele ANAF.
Compensarea a fost stabilită prin OUG 106/2022 pentru susţinerea acordării de reduceri ale preţurilor la benzină şi motorină şi pentru modificarea art.18 din OUG41/2022 pentru instituirea Sistemului naţional privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri cu risc fiscal ridicat RO e-Transport.
Declaraţia se completează cu ajutorul programului de asistenţă şi se transmite online. Se depune la organul fiscal competent pentru administrarea creanţelor fiscale datorate de către operatorul economic, iar termenul de depunere este data de 25 a lunii următoare celei în care s-a acordat reducerea.