CNAIR a desemnat câștigătorul licitațiilor pentru elaborarea studiilor de fezabilitate și ale proiectelor tehnice necesare construcției drumurilor expres Pașcani – Suceava și Suceava - Siret, anunță compania, într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, joi, CNAIR a transmis adresele de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire a contractului având ca obiect „Elaborare studiu de fezabilitate și proiect tehnic de execuție pentru drum expres Pașcani-Suceava”.
Ofertantul desemnat câștigător este Asocierea Search Corporation SRL - Egis International SAS - Egis Romania SA, cu preţul de 11,7 milioane de lei fără TVA.
„Durata contractului este de 24 luni, din care: 14 luni pentru realizarea Studiului de Fezabilitate, 6 luni pentru Proiectul Tehnic de Execuție, 4 luni pentru servicii de asistență tehnică în pregătirea procedurilor de achiziție a contractului de lucrări și în obținerea finanțării europene”, conform companiei.
Lungimea estimată a traseului este de 61 de kilometri.
Tot joi, au fost transmise și adresele de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire a contractului având ca obiect „Elaborare studiu de fezabilitate și proiect tehnic de execuție pentru drum expres Suceava- Siret”.
Ofertantul desemnat câștigător este aceaași asociere ca și în cazul drumului expres Pașcani-Suceava, iar preţul este de 10 milioane de lei fără TVA.
„Durata contractului este de 24 luni, din care: 14 luni pentru realizarea Studiului de Fezabilitate, 6 luni pentru Proiectul Tehnic de Execuție, 4 luni pentru servicii de asistență tehnică în pregătirea procedurilor de achiziție a contractului de lucrări și în obținerea finanțării europene”, arată sursa citată.
Lungimea estimată a traseului este de 41 de kilometri.
Semnarea contractelor de achiziție publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestații si respectiv după soluționarea tuturor contestațiilor/plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire.
(sursa: Mediafax)