x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Comisia lansează două noi instrumente financiare pentru a stimula investițiile în întreprinderi noi și în dezvoltarea urbană durabilă

Comisia lansează două noi instrumente financiare pentru a stimula investițiile în întreprinderi noi și în dezvoltarea urbană durabilă

12 Iul 2016   •   15:47
Comisia lansează două noi instrumente financiare pentru a stimula investițiile în întreprinderi noi și în dezvoltarea urbană durabilă

Luni, Comisia Europeană a adoptat două instrumente financiare noi „gata de utilizare” pentru investițiile din fondurile ESI pentru a simplifica accesul la finanțare al întreprinderilor noi și al promotorilor de proiecte de dezvoltare urbană.

În perioada 2014-2020, Comisia încurajează statele membre să-și dubleze investițiile din fondurile structurale și de investiții europene (ESI)prin instrumente financiare precum împrumuturile, titlurile de capital și garanțiile, în conformitate cu obiectivele Planului de investiții.

Comisarul pentru politica regională Corina Crețu a declarat: „Instrumentele financiare sunt o modalitate eficientă de a investi în idei și afaceri noi și în talentul cetățenilor UE, utilizând în același timp mai puține resurse publice. Potențialul acestora de a mobiliza capital privat este uriaș și ar trebui exploatat pe deplin atunci când se investesc fonduri ESI.”

Create astfel încât să respecte deja Regulamentul privind fondurile ESI și normele privind ajutoarele de stat, instrumentele financiare „gata de utilizare” au fost proiectate să favorizeze folosirea sprijinului financiar reînnoibil de către statele membre în defavoarea granturilor tradiționale și să combine resurse publice și private.

Există deja trei instrumente de acest tip. Două sunt un împrumut cu partajarea riscurilor, care se bazează pe partajarea riscului între resursele publice și cele private, și un instrument cu garanții plafonate, în cazul căruia banii publici au rol de garanție împotriva incapacității de plată în cadrul portofoliului de împrumuturi al unei bănci. Ambele instrumente sunt menite să asigure un acces mai bun la finanțare pentru IMM-uri. Cel de-al treilea instrument este împrumutul pentru renovare, pentru proiecte vizând eficiența energetică și energia din surse regenerabile în sectorul construcțiilor rezidențiale.

Astăzi, Comisia lansează două instrumente noi:

  • Un mecanism de coinvestiții care să ofere finanțare pentru întreprinderi noi și IMM-uri. Acest sprijin le va permite să-și dezvolte modelele de afaceri și să atragă finanțări suplimentare printr-un program de investiții colective gestionat de un intermediar financiar principal. Investițiile totale, combinând resursele publice și private, se pot ridica până la 15 milioane EUR per IMM. În perioada 2007-2013,SAS JEREMIE, în regiunea franceză Languedoc-Roussillon, a fost un exemplu de astfel de mecanism de coinvestiții, care a utilizat resurse din Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) pentru a atrage capital privat și a investi în IMM-uri de înaltă tehnologie în regiunea respectivă.
  • Fondurile de dezvoltare urbană vor sprijini proiecte urbane durabile, de exemplu în domeniul transportului public, al eficienței energetice sau al regenerării zonelor urbane. Proiectele trebuie să fie viabile din punct de vedere financiar și să facă parte dintr-o strategie de dezvoltare urbană integrată și durabilă. Investițiile totale, combinând resursele publice și private, se pot ridica până la 20 milioane EUR per proiect. Sprijinul va lua forma unui fond de împrumut gestionat de un intermediar financiar, cu resurse din fondurile ESI și o contribuție de minimum 30 % de capital privat. Un astfel de fond de dezvoltare urbană a fost creat la Pomorskie, în Polonia, în perioada 2007-2013.

Context

Instrumentele financiare, comparativ cu granturile, atrag mai multe resurse publice și private pentru suplimentarea finanțării publice inițiale și pot fi reinvestite pe parcursul mai multor cicluri.

Cadrul fondurilor ESI pentru perioada 2014-2020 asigură mai multă flexibilitate, mai multă claritate și mai multe posibilități de utilizare a instrumentelor financiare.

Mai întâi, domeniul de aplicare a acestor instrumente a fost extins la domenii de investiții mergând de la sprijinirea IMM-urilor, energie și eficiența utilizării resurselor până la tehnologiile digitale, transport durabil, cercetare și dezvoltare și inovare.

Noul cadru a adus, de asemenea, aceste instrumente financiare noi, standardizate și „gata de utilizare”, pentru care termenii și condițiile sunt predefinite și care sunt astfel proiectate pentru aplicare rapidă. Puteți găsi aici mai multe informații privind schimbările aduse de cadrul 2014-2020 în ceea ce privește utilizarea fondurilor ESI prin instrumente financiare.

În perioada 2014-2020, este planificată utilizarea a peste 20 miliarde EUR din fondurile ESI prin instrumente financiare. Comisia a oferit asistență autorităților de management și altor părți interesate, în special prin lansarea, în ianuarie 2015, a platformei online „FI-compass”, în parteneriat cu Banca Europeană de Investiții. Această platformă oferă cunoștințe practice și unelte de învățare despre instrumentele financiare. 

×