x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Condiţii noi pentru Rabla Clasic şi Rabla Plus

Condiţii noi pentru Rabla Clasic şi Rabla Plus

de Giulia Anghel    |    11 Apr 2019   •   13:49
Condiţii noi pentru Rabla Clasic şi Rabla Plus
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Prin programele Rabla Clasic şi Rabla Plus vor fi distribuite în acest an 35.000 de vouchere pentru achiziţionarea de autovehicule noi. Valoarea unui tichet pentru Rabla Clasic este de 6.500 de lei, iar pentru Rabla Plus, ecotichetul ajunge la 10.000 de euro. Vor fi impuse restricţii mai aspre la emisiile de dioxid de carbon, iar maşinile casate nu vor mai avea nevoie de Inspecţia Tehnică Periodică, astfel încât să poată ieşi din circulaţie cât mai multe autoturisme vechi şi poluante.

Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus vor fi lansate pe 12 aprilie 2019, iar suma alocată de la bugetul de stat este de 350 milioane de lei, care ar putea fi dublată pe parcursul anului. Vor beneficia de tichete persoanele fizice şi juridice ce vor să cumpere maşini noi. Voucherul de 6.500 de lei va putea fi folosit în acest an doar pentru maşinile noi ale căror emisii de carbon sunt sub 120 g/km. Dacă autoturismul produce sub 96 g CO2/km se va acorda şi un ecobonus de 1.000 de lei, iar în cazul în care este şi un automobil hibrid, se mai adaugă un alt ecobonus de 1.700 de lei, astfel încât suma maximă a tichetului poate ajunge la 9.200 de lei.

Emisii de carbon reduse

Prin Rabla Plus vor fi acordate două tipuri de ecotichete. Primul valorează 45.000 de lei, echivalentul a 10.000 de euro, şi poate fi folosit doar pentru cumpărarea unei maşini electrice noi, dar să reprezinte maximum 50% din preţul de vânzare. Cel de-al doilea ecotichet este de 20.000 de lei, respectiv 5.000 de euro, cu ajutorul căruia se poate achiziţiona un autoturism hibrid nou, cu sursă de alimentare externă şi care generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 50 g/km, şi să reprezinte cel mult 50% din preţul de comercializare.

Instituţiile publice pot cumpăra autoturisme la un preţ de maximum 35.000 de euro, cu TVA, indiferent de sistemul de finanţare, cu condiţia ca acestea să fie cumpărate prin Programul Rabla Plus.

Voucherul va fi eliberat fără să mai fie nevoie de ITP pentru maşina care urmează să fie casată

 

 

 

 

×
Subiecte în articol: Rabla Clasic Rabla Plus