În plină criză economică şi pe fondul sistării de şapte zile a furnizării de gaze din Rusia către Europa, fondul social de gaze naturale gândit anul trecut de Ministerul Economiei pentru ajutorarea celor cu venituri mici şi care se încălzesc cu gaze naturale a rămas fără banii producătorilor interni.
Situaţia gazelor ruseşti a ajuns o sperietoare pentru întreaga Europă
"Contribuţiile din partea Romgaz şi Petrom la acest fond se limitau la anul 2008 şi au fost sistate. Programul nu mai continuă în acest an", ne-a declarat o sursă din cadrul Ministerului Economiei. Francisc Toth, directorul general al Romgaz, ne-a precizat că problema nu a fost încă tranşată, în vreme ce Dan Pazara, directorul de comunicare al Petrom, a confirmat pentru Jurnalul Naţional informaţia. "Da, contribuţia s-a terminat, contractul semnat cu ministerul era pe perioada 1 februarie 2008-1 ianuarie 2009", a spus Pazara. Epuizarea contribuţiilor voluntare vine în contextul în care în ultimul an preţul gazelor naturale a fost majorat de două ori, o dată cu 8,5% în luna februarie 2008 şi încă o dată cu 12,5% de la 1 iulie 2008. Romgaz şi Petrom au contribuit benevol în 2008 cu 172 de milioane de lei, din care 92 de milioane de lei de la Romgaz şi 80 de milioane de lei de la Petrom. Sprijinul era între 10 şi 100 de lei, în funcţie de venitul pe fiecare membru de familie. Circa 850.000 de familii beneficiau de ajutoare pentru plata gazelor. Acum acestea vor primi doar ajutoare pentru încălzire.
UE SE ZBĂRLEŞTE CĂTRE UCRAINA ŞI RUSIA
În a 7-a zi de sistare a furnizării de gaze, Comisia Europeană (CE) a ameninţat ieri dimineaţă Ucraina şi Rusia cu acţionarea în justiţie a companiilor Gazprom şi Naftogaz, dacă livrările nu sunt reluate "urgent". "Vreau să trimit un mesaj clar Moscovei şi Kievului", a spus Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene de la tribuna Parlamentului European de la Strasbourg. "Dacă acordul cu UE nu este onorat în mod urgent, Comisia Europeană va sfătui companiile europene să aducă acest caz în faţa justiţiei şi va cere statelor membre să ia măsuri pentru a găsi mijloacele alternative de aprovizionare energetică şi de tranzit", a declarat Barroso.
CUM SE UMPLE CONDUCTA
Dmitri Medvedev, preşedintele Rusiei, i-a transmis directorului general al Gazprom, Alexei Miller, să urgenteze reluarea transportului de gaze, dar în condiţii acceptabile pentru Moscova. Medvedev l-a instruit pe Miller să recupereze şi pierderile de 1,2 miliarde de euro pe care Gazprom le-a suferit din cauză că marfa sa n-a mai ajuns la clienţii europeni.
Miller a precizat că ucrainenii de la Naftogaz au cerut 1,5 miliarde de metri cubi de gaze pentru a asigura tranzitul spre Uniunea Europeană, transmite Ria Novosti. "În alte cuvinte, ei au propus ca noi să le dăm 700 de milioane de dolari numai ca să reia livrările", a mai declarat Miller. În schimb, Oleh Dubina, preşedintele Naftogaz, a spus că propunerea Gazprom de a transporta 76 de milioane de metri cubi spre Europa ar fi pus pe butuci alimentarea consumatorilor ucraineni din zonele Odessa, Luhansk, Donetsk şi Dnipropetrovsk, deoarece conducta prin care Gazprom voia să treacă gazul era una destinată consumului intern şi nu una de tranzit. Naftogaz a oferit Gazprom să pompeze gaz prin conducta de pe direcţia staţiei Pisarevka şi Valuyki, conform unei surse citate de Interfax.
Bohdan Sokolovsky, trimisul preşedintelui ucrainean, Viktor Iuşcenko, a declarat că dacă Ucrainei i se va majora preţul la 450 de dolari pe mia de metri cubi, atunci şi Ucraina va majora tarifele de tranzit de la 1,7 dolari pe mia de metri cubi la 100 de kilometri la 4,7 dolari.
Citește pe Antena3.ro