x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Cu cât se ieftinește benzina și motorina începând cu 1 ianuarie 2017

Cu cât se ieftinește benzina și motorina începând cu 1 ianuarie 2017

29 Dec 2016   •   13:24
Cu cât se ieftinește benzina și motorina începând cu 1 ianuarie 2017
Sursa foto: Christian Silva/Intact Images

Carburanţii se vor ieftini de la 1 ianuarie cu 50 de bani pe litru, în medie, după scăderea TVA şi eliminarea accizei suplimentare, au declarat, joi, pentru AGERPRES, reprezentaţii principalelor companii petroliere din piaţă. 

De la 1 ianuarie 2017, potrivit Codului fiscal, taxa pe valoarea adăugată (TVA) va scădea de la 20% la 19%, iar acciza suplimentară de 7 eurocenţi pe litru va fi eliminată. 

Însă veştile pentru şoferi nu sunt prea bune pentru perioada următoare. Reducerile de taxe ar putea fi parţial anulate de efectul creşterii barilului de petrol, care duce, la rândul său, la majorarea cotaţiilor produselor petroliere. Aceasta în condiţiile în care cotaţia ţiţeiului de tip Brent, de referinţă pe piaţa europeană, a depăşit zilele acestea 56 de dolari pe baril, cel mai înalt nivel din 2016. 

Tot în defavoarea şoferilor este şi cursul de schimb leu/dolar. Cotaţia produselor petroliere este exprimată în dolari, monedă care a crescut puternic în ultimele luni, ajungând la cel mai mare nivel din ultimii trei ani. Astfel că un litru de benzină sau motorină va costa mai mult în lei. 

Pe piaţa românească a carburanţilor, lider este compania OMV Petrom, urmată de Rompetrol, Lukoil şi MOL. AGERPRES

×