"Sistemul ajută fundamental cetăţenii români. Astfel, persoanele aflate în altă localitate decât cea de domiciliu sau în altă ţară vor putea să-şi plătească taxele şi impozitele aferente prin cardul bancar, folosind SNEPTI", se arată într-un comunicat al instituţiei remis Mediafax.
În cadrul Centrului Naţional de Management pentru Societatea Informaţională (CNMSI), instituţie subordonată Ministerului Comunicaţiilor, s-a constituit, prin ordin de ministru, un departament care se va ocupa de migrarea, respectiv înrolarea instituţiilor publice în SNEPTI.
Potrivit HG 1.235/2010, instituţiile publice care desfăşoară activităţi de încasare a taxelor şi impozitelor au obligaţia să se înregistreze în SNEPTI.
Astfel, în termen de şapte luni de la adoptarea HG 1.235/2010 vor intra în sistem localităţile cu populaţie mai mare de 150.000 de locuitori, urmând ca oraşele cu până la 150.000 de locuitori să se înroleze în SNEPTI în cinci luni de la expirarea termenului primei etape, dar nu mai târziu de un an de la data intrării în vigoare a actului normativ.
Ulterior va avea loc şi înregistrarea comunelor şi a instituţiilor publice nevizate de primele două etape, în termen de şase luni de la încheierea celei de a doua etape, dar nu mai târziu de 18 luni de la data intrării în vigoare a HG 1.235/2010.
"În cazul în care o instituţie publică îşi exprimă intenţia de a se înregistra mai repede în sistem, există posibilitatea ca, de comun acord cu Ministerul Comunicaţiilor, procedurile de înregistrare să fie accelerate", se mai spune în comunicat.
În prezent, la nivel naţional, instituţiile publice care utilizează sau au testat deja sistemul sunt pregătite pentru migrarea pe platforma naţională de plăţi, celelalte fiind în etapa de finalizare a bazelor de date pentru înrolarea în SNEPTI.
MCSI este instituţia care are rolul de a realiza politica Guvernului în sectoarele comunicaţiilor electronice şi audiovizuale, serviciilor poştale, tehnologiei informaţiei şi în domeniul serviciilor societăţii informaţionale.