Direcţiile agricole judeţene vor trece în subordinea consiliilor judeţene, iar mai multe agenţii din Minsterul Agriculturii vor fi desfiinţate, astfel că atribuţiile acestora vor fi transferate unor structuri nou create în cadrul instituţiei sau vor fi preluate de către autorităţile locale.
"Se reorganizează Direcţiile pentru Agricultura şi Dezvoltare Rurală judeţene şi a municipiului Bucureşti ca instituţii publice, cu personalitate juridică din subordinea MAPDR, prin descentralizarea competenţelor administrative şi financiare, în subordinea Consiliilor Judeţene, respectiv a Consiliului General al municipiului Bucureşti", se arată în nota de fundamentare a unui proiect de ordonanţă de urgenţă privind reorganizarea şi descentralizarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR) şi a agenţiilor subordonate acestuia.Proiectul de act normativ vizează reorganizarea instituţională a administraţiei agricole şi descentralizarea unor activităţi din domeniul de activitate al MAPDR, în scopul transferului de competenţe şi resurse de la nivel central la nivel local.
Descentralizarea competenţelor administrative şi financiare la nivelul direcţiilor agricole implică:
a) transferul competenţelor privind managementul resurselor umane, al posturilor şi al personalului angajat, cu responsabilităţi în implementarea politicilor agricole, la nivelul actual şi în limita stabilită prin actele normative în vigoare;
b) transferul competenţelor de administrare a bunurilor mobile şi imobile aparţinând unităţilor descentralizate şi/sau MAPDR, cu obligativitatea păstrarii destinaţiei şi funcţionalităţii acestora;
c) transferul competenţelor de administrare a resurselor financiare alocate pentru plata cheltuielilor curente, conform bugetului aprobat pentru anul în curs, se precizează în proiectul de ordonanţă.
Agenţiile care vor fi desfiinţate sunt Agenţia Domeniilor Statului, Agenţia de Consultanţă Agricolă, Agenţia Naţională Fitosanitară şi Autoritatea Naţională Hipică.
"Astfel, având în vedere faptul că procesul de privatizare a societăţilor comerciale agricole este în curs de finalizare, se propune desfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului - instituţie publică organizată la nivel central şi preluarea activitatilor de administrare, concesionare, arendare şi urmărire a executarii contractelor de către autorităţi de la nivel local", menţionează nota de fundamentare.
Societatea de Îmbunătăţiri Funciare, aflată în subordinea ADS, va fi transferată către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, în vederea privatizării.
Prin proiectul de ordonanţă de urgenţă se propune transferul barajelor şi a digurilor de pe cursurile de apă, altele decât Dunărea, precum şi a personalului aferent de la Administraţia Naţională a Îmbunatăţirilor Funciare (ANIF) către Administraţia Naţională Apele Române. Gestionarea terenurilor din trei incinte îndiguite în Lunca Dunării se va realiza printr-o structură proprie a ANIF.
Oficiile de Rentă Viageră, aflate în subordinea ADS, vor fi preluate, după desfiinţarea Agenţiei, de către Direcţiile pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR).
În locul Agenţiei Naţionale de Consultanţă Agricolă (ANCA) se va constitui Camera Naţională Agricolă, care se va afla în subordinea MAPDR.
"Camerele Agricole sunt instituţii publice, cu personalitate juridică, înfiinţate în scopul de a asigura consultanţă agricolă şi de specialitate, precum şi formarea profesională continuă pentru fermieri, producători agricoli şi alte persoane, fizice sau juridice, care derulează activităţi în sectorul agricol", se arată în proiectul de act normativ.
Camera Agricolă Naţională va prelua personalul şi patrimoniul ANCA.
Activitatea, patrimoniul şi personalul Autorităţii Naţionale Hipice vor fi preluate de către Agenţia Naţională de Ameliorare şi Reproducţie în Zoothenie (ANARZ).
De asemenea, Oficiul Naţional al Viei şi Vinului (ONVV), precum şi cel pentru Denumiri de Origine pentru Vinuri (ONDOV) vor fi desfiinţate, iar prin comasarea acestora va fi înfiinţat Oficiul Naţional al Viticulturii şi Produselor Vitivinicole (ONVPV).
"ONVPV preia toate drepturile şi obligaţiile inclusiv personalul, atribuţiile specifice, resursele financiare alocate pentru anul în curs precum şi bunurile mobile şi imobile ale ONVV şi ONDOV, instituţii publice care se desfiinţează. Personalul ONVV şi ONDOV se consideră transferat în interesul serviciului", se spune în proiect.
Descentralizarea administraţiei agricole presupune şi înfiinţarea Inspecţiei pentru Agricultură, care va cuprinde inspecţiile tehnice pentru sectorul vegetal şi animal, laboratoarele de referinţă şi compartimente de raportare şi statistică.
Totodată, Agenţia Naţională Fitosanitară se va desfiinţa şi se va reorganiza sub denumirea de Autoritatea Naţională pentru Resurse Vegetale (ANRV)
ANRV va coordona, din punct de vedere tehnic şi metodologic, activitatea Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor, unităţile fitosanitare organizate la nivel judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, inspectoratele teritoriale pentru calitatea seminţelor şi materialului săditorşi cele de carantină fitosanitară vamală.
Mediafax
Citește pe Antena3.ro